Judecătoria Sectorului 4 a dispus începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv
De Redactia Observator la 29.12.2016, 15:19- Jumătate de ţară, sub avertizări cod galben de ploi torenţiale în următoarele 24 de ore. DETALII la Observator 13:00, la Antena 1
- "Nu mai pot nici să mai plâng de atâta supărare". Peste 5.000 de oameni din patru județe, evacuați din calea apelor. 9.000 de pompieri au fost mobilizați în zone
Tribunalul Bucureşti a respins, joi, toate contestaţiile şi excepţiile formulate în dosarul patronilor clubului Colectiv şi dispune începerea judecării cauzei, Judecătoria Sectorului 4 urmând să stabilească primul termen.
Dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi pentru ucidere din culpă patronii clubului Colectiv şi administratorii firmei care au instalat artificiile folosite în seara concertului din 30 octombrie 2015, a ajuns în instanţă în 28 aprilie 2016 şi, după aproape şase luni în care a fost în procedură de cameră preliminară, Judecătoria Sectorului 4 a dispus începerea judecării pe fond, respingând toate excepţiile privind regularitatea actului de sesizare a instanţei şi legalitatea administrării probelor.
Decizia a fost contestată de inculpaţi la Tribunalul Bucureşti, care joi a respins definitiv toate contestaţiile, apreciind că acestea sunt nefondate şi că dosarul nu trebuie retrimit procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea rechizitoriului.
Hotărârea Tribunalului Bucureşti este definitivă, astfel că Judecătoria Sectorului 4 urmează să stabilească primul termen de judecare pe fond în dosarul Colectiv.
În dosarul Colectiv s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.