L-au prins pe "Rambo". Ursul căutat de peste o lună în zona oraşului Ploieşti a fost capturat
Ursul căutat de peste o lună în zona oraşului Ploieşti a fost prins luni dimineaţă, informează news.ro.
De Redactia Observator la 21.08.2023, 09:23”Primăria Municipiului Ploieşti informează cetăţenii că luni, 21 august 2023, în jurul orei 5.45, echipa de intervenţie coordonată de primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a reuşit capturarea exemplarului de urs, a cărei prezenţă a fost semnalată, în ultima vreme, pe raza oraşului nostru. Astfel, în urma unei sesizări,primită prin intermediul apelului de urgenţă 112, a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs în incinta Rafinăriei LUKOIL, din Ploieşti. În urma apelului recepţionat, echipa special constituită în acest sens a intervenit, de urgenţă, procedând la tranchilizarea animalului”, au transmis autorităţile din Ploieşti, care au prezentat şi imagini cu ursul.
Conform sursei citate, pe toată durata intervenţiei, ursul nu a avut de suferit, exemplarul urmând a fi relocat, de îndată, într-un mediu adecvat acestuia, în zona localităţii prahovene Tabla Buţii.
Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a mulţumit tuturor factorilor implicaţi în capturarea ursului, pe parcursul intervenţiei, municipalitatea ploieşteană beneficiind de sprijin de specialitate din partea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova şi al unui medic veterinar, precum şi de suport direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, Poliţiei Municipiului Ploieşti, respectiv Administraţiei Parcului Memorial “Constantin Stere”.