Lecţie de viaţă pentru concurenţii de la Asia Express
O nouă zi pe Drumul Comorilor, aceeaşi miză: imunitatea. Concurenţii Asia Express vor porni într-o nouă cursă contracronometru, deloc lipsită de încercări. Adrenalina, oboseala şi tensiunea îşi vor spune cuvântul.
De Redactia Observator la 02.03.2020, 22:36- Concurenţii de la Asia Express primesc o lecţie de viaţă
- Efortul depus îşi va spune cuvântul la finalul zilei
O nouă zi pe Drumul Comorilor, aceeaşi miză: imunitatea. Concurenţii Asia Express vor porni într-o nouă cursă contracronometru, deloc lipsită de încercări. Adrenalina, oboseala şi tensiunea îşi vor spune cuvântul. Ce echipă va ajunge prima în faţa Ginei, vedeţi după Observator, în cel mai dur reality-show.
În cea de-a treia etapă, pe Drumul Comorilor, cei 16 concurenţi schimbă peisajul. Fac cunoştinţă cu triburile care trăiesc în munţi, la poalele vulcanului activ Pinatubo. O lecţie de viaţă va pune stop competiţiei, preţ de câteva momente.
Aşa că, pe lângă premiul de 1.000 de euro, cele două echipe care vor câştiga proba de amuletă vor avea şansa să îndeplinească o misiune de suflet pentru localnicii cărora soarta nu le-a surâs. Nu înainte de a căuta indicii bine ascunse în pământ, pe călduri istovitoare.
Următorul hop: lupta pentru imunitate pentru care concurenţii vor învăţa cântece pentru copii şi vor cerceta legume exotice.
Cursa va lua o turnură neaşteptată în momentul în care patru dintre vedete vor descoperi că şi-au încurcat rucsacurile. În căutarea cazării, unii îşi vor pierde cumpătul.
Cine va câştiga amuleta, dar şi care este echipa care la finalul zilei se va bucura de imunitate, aflaţi diseară, de la ora 20:00, la Asia Express.
Ieri, emisunea a fost din nou lider pe toate categoriile de public, cu o cotă de piaţă de peste 25%. Cel mai dur reality-show a ţinut în faţa televizoarelor, în minutul de maximă audienţă de la 20:49, aproape 1.900.000 de telespectatori la nivel naţional.