Legiştii susţin pragul pentru consum de droguri la volan: "Re-conferă rolul expertizei medico-legale". Ce spun despre propunerea Alinei Gorghiu
Societatea de Medicină Legală din România (SMLR) a transmis, sâmbătă, că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vizează conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive re-conferă rolul important al expertizei medico-legale, realizarea acestora fiind deja o practică cotidiană. De asemenea, legiştii ”exprimă reticenţa faţă de potenţiala eficienţă judiciară” a propunerii formulate de fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu ca detectarea oricei substanţe în organism să fie automat considerată infracţiune.
De Redactia Observator la 01.02.2025, 14:53SMLR, forul profesional ce reprezintă autoritatea ştiinţifică a specialiştilor din medicina legală, a transmis, sâmbătă, precizări cu referire la decizia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul conducerii unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
SMLR susţine decizia ÎCCJ
"Reţeaua de medicină legală salută decizia ICCJ care re-conferă rolul important al expertizei medico-legale, binemeritat şi elocvent necesar unei bune soluţionări judiciare a cazurilor, mijloc probator fundamentat ştiinţific, dar, mai ales, singurul integrator al unei pleiade largi de elemente ce necesită analiza, aşa cum subiectul de faţă o solicită implicit. (...) Expertizele medico-legale de stabilire a influenţării capacităţii de a conduce un autovehicul al unei persoane în prezenţa unor substanţe cu potenţial psihoactiv constituie deja o rutină a activităţii cotidiene medico-legale, ele fiind solicitate, în funcţie de practica - neunitară – a organelor judiciare, chiar şi în toate cazurile (pentru unele Curţi/Parchete) în care examenul de laborator al probelor biologice relevaseră prezenţa unor substanţe", transmite SMLR, într-un comunicat de presă.
SMLR arată că ”este indubitabilă” experienţa medicilor legişti în acest domeniu, mai ales că în ultimii 6-7 ani, organele judiciare au solicitat în mod constant efectuarea de analize, însă legiştii au avut la dispoziţie termene rezonabile, de până la o lună.
Forul, reticent faţă de propunerea ministrului
SMLR reacţionează şi faţă de propunerile făcute de către Alina Gorghiu: "SMLR a luat act de noile propuneri de modificare a legislaţiei şi exprimă reticenţa faţă de potenţiala lor eficienţă judiciară, având în vedere modalitatea abruptă în care eventuala lor implementare ar abdica de la principiile fundamentale ale biologiei / farmacologiei / toxicologiei. Textul de lege propus va conduce, de ex,. la translatarea apriorică a unor constatări anodine (detecţii de laborator a unor substanţe psihoactive, lipsite de relevanţă toxicologică sau clinică) către o, prezumată implicit, prezenţă a unor efecte psihoactive cert manifeste şi incapacitante, eludând (în absenta evaluării expertale complexe) posibilitatea analizei discriminative a condiţiilor şi circumstanţelor care pot influenţa stabilirea responsabilităţii / imputabilităţii / vinovăţiei de către organele judiciare în drept".
Totodată, pentru pacienţii care urmează tratament medicamentos este nevoie de analize complexe.
"De asemenea, prevederile nu asigură predictibilitate adecvată - ce ar trebui să caracterizeze orice prevedere juridică – pentru pacienţii care urmează tratamente medicamentoase şi care respectă indicaţiile medicale, încetarea efectului clinic nefiind concomitentă epurării complete din organism a medicamentului, aspect demonstrabil doar prin analize toxicologice cantitative complete şi evaluări", au mai transmis legiştii.
Ce înseamnă decizia ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că, în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, este necesar să se constatate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi dacă aceasta afectează capacitatea de a conduce a autorului faptei.
Imediat după, Alina Gorghiu, fost ministru al Justiţiei, a anunţat că a depus, împreună cu mai mulţi parlamentari, o iniţiativă legislativă care stabileşte ca atunci când este depistată în sânge o substanţă psihoactivă, fapta să fie considerată infracţiune, ea precizând că mesajul său este toleranţă zero pentru droguri când te urci la volan.