Locul surprinzător în care s-au refugiat oamenii din Gorj, după cutremur. Refuză categoric să se întoarcă în blocuri
La aproape 30 de ore de la cel mai puternic seism care a lovit România în ultimii cinci ani se caută răspunsuri. Experţii Institutului pentru Fizica Pământului susţin că magnitudinea i-a luat prin surprindere şi că trebuie să adune mai multe date despre falia care s-a activat în sudul ţării. Localnicii sunt încă în stare de şoc şi tresar la fiecare dintre cele 160 de replici care au avut loc de ieri. Patru oameni au fost răniţi, iar zeci de clădiri avariate sunt evaluate acum. Autorităţile, despre care chiar premierul spune că au rafturile pline de planuri, promit că iau măsuri urgente de consolidare a clădirilor şubrede.
De Redactia Observator la 15.02.2023, 19:17Într-o zonă în care de 200 de ani nu a mai avut loc un cutremur puternic, două seisme şi peste 160 de replici lovesc într-un interval de numai 24 de ore. Clădirile încep să tremure, obiectele de pe rafturi şi etajere cad, iar oamenii intră în panică.
Nu și-au mai revenit din panică
Camerele de supraveghere au surprins spaima acestor două angajate dintr-un fast-food din Târgu Jiu. Când totul începe să se clatine, una dintre ele sare pe geam fără să stea pe gânduri, iar colega ei încearcă să-şi facă loc într-un dulap.
Andreea: Pur şi simplu mi-a venit să sar pe geam. A fost atât de mare cutremurul, încât am alunecat. Vorbisem dinainte că eu mă bag acolo, eu sar geamul.
- Cutremurul din Gorj a avut 160 de replici. Directorul INFP: "Vom schimba catalogul după acest seism"
- Reactivarea zonei seismice Gorj, o surpriză pentru experţi. Ar putea schimba harta cutremurelor din România
- "Am simţit că se desface pământul, că ne înghite". Camerele video au surprins dimensiunea cutremurului din...
Daiana: M-am ascuns în dulap, sub mobilă. Am făcut ce am simţit pe moment, instinctul de supravieţuire.
Într-o frizerie, un tânăr îşi tunde clientul. Când totul începe să tremure, cei doi ies val vârtej din salon.
Frizer: Îl tundeam pe băiatul acela. Am plecat direct rachetă pe uşă. N-am mai stat o secundă. Şi el după mine cu pelerina aia de Superman. Eu nu m-am pierdut, el tremura, am pus apă pe el.
Într-un supermarket, o vânzătoare se fereşte în ultimul moment să nu fie prinsă sub sutele de produse care ajung pe podea.
Cuprinşi de panică, aceşti oameni aleargă din magazin şi se refugiază în stradă. Şi poarta Sărutului lui Brâncuşi, simbolul oraşului, a părut, pentru câteva clipe, că o ia din loc. Cutremurele au zgâlţâit-o zdravăn.
În comuna Leleşti, epicentrul cutremurului, intensitatea a fost de 7 grade. Nimeni n-a dormit azi noapte. Locuinţa acestor soţi a fost grav avariată. Pereţii sunt crăpaţi iar proprietarii se tem că se poate prăbuşi în orice moment.
Bărbat: Urgie, a fost ceva de neexplicat. Un vâjâit ca un trăznet. Au picat coţurile la casă, toate. Uitaţi ce e aici! Nu se poate!
Femeie: Uragan, uragan, dar uragan ceva de groază.
Laurenţiu Turcilă, primar Leleşti: Am simţit pur şi simplu că se desface pământul şi intrăm cu totul în pământ.
Paradoxal, în Leleşti s-au refugiat mulţi localnici din oraş.
Cristina Oprea, reporter Observator: Aproape la fiecare poartă este parcată câte o maşină. Casa părintească de la ţară este în această noapte adăpostul oamenilor din Târgu Jiu. De apartamentele din oraş nu mai vor să audă.
Speriaţi, alţi oameni şi-au petrecut noaptea în maşini cu copiii, de teama unui nou seism. Din fericire, doar 4 persoane au fost rănite în urma cutremurului. De frică, un bărbat din Târgu Jiu a sărit pe geam de la etajul 1 şi şi-a fracturat un picior. O vârstnică a ajuns şi ea la medic cu luxaţie de şold, după ce fiica sa a tras-o de mână s-o scoată din casă. Iar o angajată a primăriei a suferit răni după ce a fost lovită de bucăţile de tencuială şi cărămidă desprinse din pereţi. La patru ore de la seism, o femeie de 68 de ani din Târgu Jiu, cunoscută cu afecţiuni medicale, a făcut infarct. O prietenă susţine că sperietura i-ar fi adus sfârşitul.
Localnici: O doamnă, de panică şi de teamă, a plecat la o prietenă şi apoi la spital a murit.
Alte nouă persoane au făcut atac de panică şi au sunat la 112, ca mulţi alţi localnici îngrijoraţi.
Gorjul a fost cel mai afectat judeţ. 20 de case, 15 blocuri, 2 biserici şi 7 sedii de instituţii au fost avariate. Printre ele, clădirile primăriei şi prefecturii sau mănăstirea Tismana, unde turla este în pericol de prăbuşire. 6 maşini au fost avariate. Fisuri ale imobilelor şi elemente de construcţie desprinse au fost semnalate şi în Dolj, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea.
Toată noaptea au lucrat muncitorii în curtea primăriei. Activitatea instituţiei a fost mutată pe stadion.
Cristina Cilibiu, prefect: În sala Maura s-au desprins bucăţi foarte mari, încă mai cad. Se va impune o expertiză tehnică.
Seismologii care după prima mişcare a pământului susţineau că nu va exista alt seism mai puternic de 5,2 în zonă au fost surprinşi de activarea faliei din Oltenia.
Constantin Ionescu, director INFP: Intensitatea epicentrală a fost 6 spre 7 grade, au fost localități în zona epicentrală unde intensitatea a depășit 7 grade.
Autorităţile au început deja montarea unor staţii seismice în Gorj pentru studia cu exactitate mişcările faliilor. Prima a fost instalată în subsolul spitalului din localitatea Dobriţa.
Eduard Năstase, INFP: Aceste staţii vor fi instalate pentru a putea identifica cutremurele de magnitudine foarte mică.
Şi în şedinţa de Guvern s-au cerut măsuri urgente.
Nicolae Ciucă, premierul României: Nu ne lipsesc aceste planuri, documentaţii, putem recunoaşte că avem rafturile pline de astfel de dosare.
Potrivit ultimului raport al autorităţilor, un seism ca cel din 1977 ar provoca moartea a peste 40 de mii de oameni şi alţi 300 de mii ar fi răniţi.