Lucrările s-au terminat, restricțiile au rămas. Muncitorii care au lucrat pe Autostrada Soarelui au uitat să ia și indicatoarele cu ei
Restricţiile de pe Autostrada Soarelui s-au ridicat. însă doar pe hârtie! Chiar dacă muncitorii au plecat şi oficial lucrările au fost suspendate pe perioada sezonului estival, au rămas semnele care îi avertizează pe şoferi să reducă viteza sau chiar să ia rute ocolitoare pe perioada reparaţiilor. Așa că oamenii sunt forţaţi să meargă chiar şi cu 60 de kilometri pe oră în unele zone. Chiar şi astăzi, unele porţiuni de pe A2 erau, în continuare, şantier.
De Andre Rotaru la 14.06.2022, 20:10Chiar dacă sezonul festival a început iar, cel puțin teoretic, la autostrada nu se mai lucrează, șoferii n-au scăpat de restricții. Bucureștenii care pleacă spre mare nici nu au timp să apese prea tare accelerația.
Reparațiile s-au terminat, restricțiile au rămas
Andre Rotaru, reporter Observator: La nici 2 kilometri de la intrarea pe autostradă, șoferii se lovesc de primele restricții. În această zonă, viteza este limitată la 60 de kilometri pe oră, pentru că, mai în față, banda de urgență este închisă. Cum lucrările au fost însă suspendate, nu-i nici picior de muncitor în zonă.
Șoferi: Ce să facem? Suntem mici, n-avem putere. Mulţumim lui Dumnezeu că mergem şi aşa.
- Bărbat din Sibiu, prins cu 218 km/h pe Autostrada Deva-Nădlac. Mai avea puțin și decola
- "Am vrut să fac tot traseul, dar am venit puțin cam devreme". Reacţia turiştilor când au văzut troienele de 4 m...
- Autostrada Soarelui, noul DN1. Au fost cozi uriaşe între Cernavodă și Fetești, spre disperarea şoferilor
- Nu fiecare îşi face treaba. Firma care a fost nu şi-a făcut treaba până la capăt.
- Cine trece şi le vede reduce viteza, că aşa e corect, nu?
Nici pe sensul opus, spre Bucureşti, muncitorii n-au luat indicatoarele cu ei.
Andre Rotaru, reporter Observator: Cei care vin spre București întâlnesc acest indicator, prin care sunt informați că, într-un kilometru și jumătate, autostrada se închide pe timp de noapte și sunt sfătuiți să ocoloească prin Brănești.
Am întrebat şi noi la poliţie dacă restricţiile mai sunt valabile.
Subcomisar de poliţie Dalia State, Infotrafic: În prezent se circulă normal, fără restricţii de trafic, pe tot tronsonul autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa.
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Toate lucrările care presupun închiderea pentru anumite perioade, pentru lucrări mari vorbesc, toate aceste lucrări au fost suspendate. Lucrările sunt marcate cu semnalizare rutieră de culoare galbenă. În momentul în care nu au loc lucrări acolo, această semnalizare rutieră nu trebuie luată în calcul.
Sunt şi zone unde încă se lucrează, iar restricţiile se justifică. Pe sensul spre mare, la câţiva kilometri de Bucureşti, prima bandă a fost blocată de muncitori.
Reporter-muncitori: Merge treaba aici?
- Merge foarte bine!
- Cam în cât timp terminați?
- Două săptămâni!
Şi pe podul de peste braţul Borcea, unde circulaţia a fost reluată acum câteva zile, a apărut o nouă lucrare.
Muncitori: A fost o gropiță mică, s-a făcut mai mare şi trebuia tăiat mai mult. Maxim o oră terminăm! O oră și ceva… La două dăm drumul la trafic!
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Dacă apar deteriorări ale părţii carosabile sau dacă apar deteriorări ale parapetului sau ale semnalizării rutiere se intervine punctual. Dacă apare o groapă în asfalt nu pot să aştept închiderea sezonului estival pentru a repara acea groapă.
Lucrările suspendate săptămâna trecută sunt programate să fie reluate în toamnă şi ar trebui să fie finalizate până anul viitor.