Antena LIVE

Curs valutar

Mămică din Suceava, reţinută după ce a bătut un copil la şcoală

O mămică din Pătrăuţi, Suceava, a fost reţinută de poliţişti, după ce a intrat în şcoala în care învaţă copilul ei şi a bătut un copil, chiar în clasă, de faţă cu ceilalţi elevi.

De la 05.12.2019, 14:19
WhatsApp
Mămică din Suceava, reţinută după ce a bătut un copil la şcoală Profimedia Images / Ilustraţie

O mămică din Pătrăuţi, Suceava, a fost reţinută de poliţişti, după ce a intrat în şcoala în care învaţă copilul ei şi a bătut un copil, chiar în clasă, de faţă cu ceilalţi elevi.

Totul s-a întâmplat vineri, 29 noiembrie, la şcoala 'Constantin Morariu' din comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava.

În jurul orei 12.00, mămica în vârstă de 38 de ani, scoasă din minţi de un elev cu care copilul ei a avut un conflict, a intrat într-o clasă în care se afla copilul de 13 ani şi l-a bătut, de faţă cu ceilalţi copii.

"Din cercetări a rezultat că, în jurul orei 12.00, femeia în vârstă de 38 de ani, din Pătrăuţi, a pătruns în incinta şcolii şi apoi într-o sală de curs, unde i-a adus reproşuri băiatului, de la un conflict între copii, după care l-a lovit, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat trei zile de îngrijiri medicale. Prin acţiunea sa, femeia a tulburat ordinea şi liniştea publică din şcoală", se arată într-o informare a Poliţiei.

Pe acelaşi subiect

În urmă cu două zile, pe 3 decembrie, poliţiştii au reţinut-o pe femeie pentru 24 de ore sub acuzaţiile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La expirarea ordonanţei de reţinere, femeia a fost lăsată să plece acasă, însă va fi cercetată în continuare sub control judiciar.

Alin Tarnovschi
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024