Antena LIVE

Curs valutar

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța: S-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. Totul în spital funcționa conform legii

 „S-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce”, spune managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis, după incendiu: „Totul în spital funcționa conform legii”, potrivit Mediafax.

De la 01.10.2021, 14:18
WhatsApp
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța: S-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. Totul în spital funcționa conform legii Observator

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, Mihail Amarandei, a declarat, imediat după stingerea flăcărilor, că în spital au existat controale în luna februarie și s-au constatat „nereguli tehnice și organizatorice”. Cei de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța s-au angajat că vor rezolva toate problemele, termenul fiind până la sfârșitul anului, a adăugat colonelul. Conform unui raport asupra problemelor din spitale realizat în 2020 după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța au fost descoperite mai multe nereguli la instalațiile de semnalizare și la cele electrice.

Cauzele incendiului nu sunt cunoscute la această oră. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis, a spus, la rândul său, că totul în spital funcționa conform legii. Întrebat ce s-a întâmplat, totuși, dacă totul era legal, managerul a răspus: „S-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce”. Conform Stelei Halichidis, toate neregulile constatate la control au fost remediate.

Şapte oameni au murit în incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța (iniţial, autorităţile au anunţat nouă victime; bilanţul a fost rectificat ulterior). Un dosar penal a fost deschis pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu spital constanta pacienti morti manager nereguli covid boala
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024