Mascaţii au luat cu asalt străzile Sucevei
Sute de colindători deghizaţi în urşi, capre şi chiar beţivi au defilat prin oraş sub privirile încântate ale spectatorilor.
De Redactia Observator la 27.12.2013, 20:08Este o tradiţie cu muzică, dans şi culoare care se respectă cu sfinţenie în fiecare an.
Una dintre cele mai originale formaţii de colindători este cea din Boroaia. În ea se regăsesc, pe lângă urşi şi capre, tradiţionalele măşti de moşi şi babe, care reprezintă trecerea anilor.
Mircea şi Sorin sunt tată şi fiu. Joacă rolul moşnegilor în costume autentice rămase de la bunici. Sunt vechi de sute de ani, cu opinci, iţari, cămaşă şi bundiţă.
Păuni, căluşari, urşi sau irozi, toţi au câte o poveste de spus. Irozii de la Şcheia, au încântat cu un dans milităresc şi s-au mândrit cu mărgelele de pe costume.Tradiţia spune că mărgelele se adună toată vara, de la fetele de măritat. Laurenţiu se laudă cu zeci de şiraguri primite.
Un flăcău numai bun de însurat care ar trebui să ia aminte şi la dansul altor colindători. Printre cete s-au numărat şi soţii beţivi, care ironizează tot ce este mai rău într-o familie. Umblă cu bebeluşul în braţe şi cerşesc bani.
Colindătorii au defilat zeci de minute până în centrul Sucevei unde fiecare ceată a urat pe scenă în faţa miilor de spectatori. S-au bucurat de o tradiţie păstrată cu stricteţe de Sfântul Ştefan.