Un copil de 15 ani, care conducea fără permis o mașină cu volan pe dreapta, a provocat un grav accident în Alexandria (Video)
Scene şocante aseară în Alexandria. O mamă şi pruncul ei în vârstă de doar doi ani au fost spulberaţi de o maşină condusă de un copil de 15 ani. Băiatul a furat cheile maşinii de la tatăl său şi a pornit, alături prietenii săi, într-o cursă nebună printr-o zonă aglomerată din oraş. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, dar imaginile au puternit impact emoţional.
De Andreea Petrescu la 13.07.2020, 20:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Copilul are acum dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni.
- Două persoane au fost rănite grav în accidentul din Alexandria.
Ora 19.30. Parcarea de lângă pădurea Vedea, la marginea Alexandriei. O tânără de 32 de ani şi soţul îşi plimbă liniştiţi fiul de doi ani în trotinetă. Nimic nu prevesteşte tragedia pe cale să se întâmple.
Într-o fracţiune de secundă, o maşină îi izbeşte în plin. Tatăl reuşeşte să sară din calea autoturismului, dar mama şi fiul sunt striviţi în maşinile parcate. Autoturismul scăpat de sub control are volan pe dreapta. Îl conduce, cu viteză, un copil de 15 ani.
Cu câteva clipe înainte de impact, de pomană mai trage de volan: roata stânga faţă a explodat, iar autovehicolul nu mai poate fi controlat.
Pe imaginile suprinse de camere, se vede că atât şoferul cât şi pasagerii săi în loc să ajute victimele se fac nevăzuţi.
Daniela Pășu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman: După producerea evenimentului, tânărul a părăsit locul fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat ulterior. Acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Printr-o minune, tânăra mamă şi fiul ei au scăpat cu viaţă din accident.
Cristina Marcovici, director medical Spitalul Județean Alexandria: Erau stabili din punct de vedere hemodinamic, copilul prezentând un traumatism cranio-facial minor şi fractură de membru inferior stâng care ulterior a fost imobilizată în aparat gipsat. Femeia a prezentat traumatism cranio-facial minor, traumatism abdominal şi de membru inferior drept.
Tânărul de 15 ani are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă.
Cazul de aseară readuce în discuţie problema accidentelor în care sunt implicate maşinile cu volanul pe dreapta. Săptămâna trecută, patru oameni au murit, într-o localitate din Sălaj, după ce un bolid cu volan pe dreapta căruia nu-i funcţiona farul din stânga a intrat într-o depăşire riscantă.