Medic legist reţinut în Alba, după ce a lovit două mașini și a fugit. Prins de polițiști, a refuzat să sufle în etilotest
Un medic legist, care avea permisul auto suspendat, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia, după ce a provocat două accidente rutiere și a condus liniștit mai departe. Când a fost găsit de agenți, bărbatul a refuzat să sufle în etilotest.
De Veronica Micu la 26.08.2021, 10:45Potrivit IPJ Alba, la data de 25 august 2021, în jurul orei 18:00, în urma unui apel prin 112, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit, pe strada Fântânele din Alba Iulia, unde a fost semnalată producerea unui incident rutier.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 45 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat o mașină staționată, în urma accidentului rezultând pagube materiale. Anterior acestui eveniment, în jurul orei 12:00, bărbatul ar fi fost implicat într-o altă tamponare, iar după producerea acesteia și-ar fi continuat drumul.
Medicul legist din Alba a fost reținut 24 de ore
Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că avea permisul de conducere suspendat.
- Maşină izbită violent de un tren încărcat cu GPL. Şoferul nu s-ar fi asigurat la traversarea liniilor
- Zeci de poliţişti şi jandarmi caută de mai bine de 24 de ore un tânăr de 18 ani evadat din arestul IPJ Ialomiţa
- Accident cumplit pe centura Alexandriei, două maşini s-au făcut praf după un impact devastator
Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Uitaţi, exemple! Tratează oameni, se joacă cu viaţa lor. Ruşine să îi fie!
După unul dintre cele două accidente, medicul legist a fost filmat cu telefonul mobil de fiul unuia dintre proprietarii mașinilor lovite. Pus de poliţist să sufle în aparat, medicul a replicat: "Am o singură rugăminte. Pot să sun avocatul?".
alba24.ro scrie că bărbatul de 45 de ani nu este la prima abatere. În data de 17 iunie a fost depistat în trafic după ce a depășit viteza legală. Şi atunci a refuzat să se supună testului pentru alcool şi prelevării de probe biologice, fiind reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti. Parchetul a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate sub control judiciar.
Potrivit Mediafax, medicul va fi prezentat astăzi, 26 august, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.