Ambasadorul Statelor Unite la București, mesaj în limba română în plină pandemie de coronavirus (Video)
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a adresat, în această seară, un mesaj cadrelor medicale aflate în prima linie.
De Redactia Observator la 07.04.2020, 01:00- Ambasadorul Statelor Unite la București, mesaj în limba română în plină pandemie de coronavirus
- Ambasadorul Statelor Unite, laudă pentru cei din linia întâi a luptei împotriva coronavirusului
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a adresat, în această seară, un mesaj cadrelor medicale aflate în prima linie.
Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București: Dragi prieteni, în acest moment de criză, vreau să-mi exprim recunoștința profundă pentru sacrificiile eroice ale personalului de intervenție de urgență, ale profesioniștilor din domeniul medical, ale miilor de voluntari, ale angajaților instituțiilor de aplicare a legii și ale personalului militar, ale furnizorilor de bunuri și servicii esențiale, ale personalului rețelor de distribuție și ale șoferilor care efectuează livrări. Această criză a adus provocări nemaiîntâlnite la nivel global dar, în ciuda riscurilor, dumneavoastră răspundeți la aceste provocări direct pentru a ne ajuta pe toți, românii și oaspeții străini. Angajamentul dumneavoastră ferm față de siguranța noastră și eforturile de a ne oferi bunuri esențiale, precum alimentele și medicamentele, în timpul acestei pandemii sunt o sursă de inspirație pentru noi toți. Împreună ne expirmăm respectul pentru dumneavoastră, aceia care puneți nevoile celorlalți mai presus de propriile nevoi. Vă mulțumim! Dumnezeu să ne binecuvânteze!