"Mi-am salvat actele şi ce am putut". Incendiu violent la două case din Palazu Mare. Vâlvătaia ar fi pornit de la un coş de fum necurăţat corespunzător
Două case dintr-un cartier din Constanţa au fost cuprinse de flăcări. Un incendiu izbucnit seara trecută, la una dintre locuinţe s-a extins şi a distrus ambele gospodării. Din fericire, flăcările violente nu au făcut şi victime, însă pagubele materiale sunt uriaşe. Vâlvătaia ar fi pornit de la un coş de fum necurăţat corespunzător.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 09:14
Alarma s-a dat seara trecută, în jurul orei 18.00, când flăcările puternice au cuprins una din cele două case. Alertaţi de flăcările uriaşe şi de fumul negru şi înecăcios, oamenii au sunat de urgenţă pompierii.
Martori: Am auzit ţipând. Am ieşit că suntem vecini în faţă. Vecinul de alături bătea în uşă acolo şi suna la pompieri. Au venit salvările şi apoi pompierii.
Martor: Eu eram la serviciu, iar de o dată am auzit de casă. Oamenii erau foarte speriaţi. A luat foc. Cu toţii suntem speriaţi.
Cum flăcările erau extrem de puternice, focul s-a extins şi la locuinţa vecină, unde locuia o familie cu chirie. Speriaţi, chiriaşii au încercat din răsputeri să salveze din bunuri.
- Deznodământ tragic pentru un bărbat de 38 de ani dat dispărut. Mădălin a fost găsit spânzurat la marginea...
- Gerul, duşmanul animăluţelor. Mai mulţi constănţeni cu suflet bun au reuşit să le ofere viețuitoarelor...
- Porturile de la Marea Neagră, închise. Nu ninsoarea, ci vântul puternic creează probleme în Constanța
Vecin: Deci am văzut fum ieşind de la casa vecină prin acoperiş. Pe urmă am văzut foc în spate la casa mea, unde am geamurile la cameră la copil. Ne-am speriat.
Păgubit: Mi-am salvat actele şi ce am putut să mai salvez. Două-trei haine. Butelia le-am spus pompierilor să o scoată că nu am mai putut. Noroc că vecinul a oprit gazele şi în timpul acela au venit pompierii să stingă focul.
La sosirea echipajelor de salvare, acoperişul casei era înghiţit deja în totalitate de foc. După ce s-au luptat aproape o oră cu flăcările, pompierii au reuşit într-un final să lichideze incendiul.
Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la acoperişul unei case, în Palazu Mare. A ars acoperişul primei case în proporţie de 100%, iar a doua casă a avut acoperişul afectat pe aproximativ 50 de metri pătraţi.
Din fericire, focul nu a făcut şi victime, însă pagubele materiale sunt uriaşe. Flăcările ar fi pornit de la un coş de fum necurăţat corespunzător.