Mii de fermieri protestează în ţară. Sunt disperaţi de concurenţa neloială cruntă a grânelor ucrainene. Sute de utilajele, scoase pentru a bloca vămile şi şoselele
Sunt proteste uriaşe în ţară. Mii de fermieri din mai multe judeţe au ieşit în stradă cu tractoarele şi cu utilajele agricole în semn de protest faţă de pierderile suferite din cauza grânelor din Ucraina. Ei acuză că exporturile de produse agricole fără taxe vamale din Ucraina duc la scăderi importante ale preţurilor la cereale pe piaţa românească şi la pierderi uriaşe pentru agricultori. Disperaţi, fermierii vor să blocheze vămile şi cer demisia ministrului Daea.
De Redactia Observator la 07.04.2023, 13:49Fermieri din întreaga ţară protestează, nemulţumiţi de prelungirea exporturilor de cereale din Ucraina fără taxe. Vămile şi principalele drumuri naţionale riscă să fie blocate pentru următoarele ore. Sunt proteste la Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vrancea şi Bucureşti.
Fermierii se plâng că au rămas cu cerealele în hambare, din cauza grânelor ucrainene. Pierderile s-ar ridica la 3 miliarde de euro, spun ei. Fermierii sunt nemulţumiţi şi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de războiul din Ucraina.
Fermierii au scos peste 300 de tractoare în stradă la Satu Mare
- Fermierii ies în stradă în toată țara. Oamenii au ajuns la capătul răbdării și cer demisia ministrului Daea
- CE analizează un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, anunță...
- "Ne vine să plângem". Fermierii şi-au vărsat laptele pe câmp supăraţi că românii îl preferă pe cel din...
În Satu Mare fermierii au scos peste 300 de tractoare în stradă, pe ruta Turulung - Vama Halmeu. "Astăzi ne-am strâns cu peste 300 de utilaje, ca să transmitem un semnal de alarmă autorităţilor, ca şi ele, la rândul lor, împreună cu cei din Comisia Europeană, să găsească soluţii pentru fermieri. Am ajuns în această situaţie datorită importurilor din Ucraina. Iniţial a fost vorba că va fi un tranzit de cereale, ca să ajungă aceste cereale în zona ţărilor sărace care au nevoie şi azi vedem că toate aceste cereale au blocat depozitele de la noi.
Am ajuns într-o situaţie disperată. Mâine-poimâine trebuie să însămânţăm terenurile, iar banii sunt mai puţini. Avem fermieri care, din păcate, au ajuns să vândă din terenurile pe care le au în proprietate. (...) Vindem terenurile ca să ne putem plăti inputurile. Eu zic că este o situaţie gravă. Autorităţile, împreună cu Comisia Europeană, trebuie să găsească soluţii, trebuie să găsească bani, ca să scoată fermierii din impas", a declarat, vineri, reprezentanţilor presei, preşedintele Bovicoop Satu Mare, Daniel Frei.
Acesta a adăugat faptul că agricultorii din Ucraina folosesc substanţe care sunt interzise în Uniunea Europeană, motiv pentru care cerealele nu trebuie să se oprească în Europa. Potrivit lui Daniel Frei, pierderile înregistrate de fermieri ca urmare a scăderii preţului cerealelor, pe fondul importurilor din Ucraina, sunt de 30-40%.
La eveniment este prezent şi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Roca, care a precizat că susţine demersul fermierilor. "Sunt aici pentru că le înţeleg doleanţele şi susţin demersurile pe care urmează să le facă cu acest marş de protest. Sunt sigur că în urma discuţiilor de ieri între reprezentanţi şi fermieri din sectorul agricol, creşterea animalelor şi industria laptelui, avute cu premierul Nicolae Ciucă, se vor găsi, prin dialog, soluţii ca aceste doleanţe să fie rezolvate şi să se găsească sprijin pentru agricultori", a precizat, presei, Radu Roca.
Sute de fermieri cu utilaje agricole protestează în Vama Siret
Câteva sute de fermieri cu utilaje agricole au plecat vineri la prânz spre Vama Siret pentru a se solidariza cu protestul de amploare ce se desfăşoară în toată ţara. Fermierii de la mai multe asociaţii şi-au început deplasarea spre Vama Siret pe E 85, dar au fost redirecţionaţi de poliţişti din cauza blocajelor, continuându-şi deplasarea pe drumul judeţean prin Dărmăneşti - Şerbăuţi, dar şi pe DN 29 A, prin Adâncata - Zamostea - Grămeşti.
Potrivit cererii de autorizare a protestului Forumului Agricultorilor Profesionişti şi al Procesatorilor din România (APPR), fermierii sunt nemulţumiţi de situaţia din agricultură generată în urma conflictului militar din Ucraina, ce a condus ''la concurenţa neloială cruntă'' generată de fluxurile de cereale şi produse agricole din ţara vecină.
Ucraina ar putea să exporte şi mai multe cereale în lunile următoare
Ucraina ar putea exporta alte 15,6 milioane de tone de cereale în trimestrul aprilie-iunie 2023, ceea ce ar duce exporturile totale în sezonul 2022/23 la o cifră surprinzătoare de aproape 53 de milioane de tone, informează agenţia AgroPortal citând o declaraţie făcută joi de ministrul adjunct al Agriculturii, Taras Vîsoţki, citat de Reuters.
În 2022, recolta de cereale a Ucrainei a scăzut dramatic, până la aproximativ 53 de milioane de tone, din cauza invaziei ruseşti, de la o cifră record de 86 de milioane de tone în 2021. Însă milioane de tone de cereale din recolta de anul trecut au rămas în silozurile din Ucraina după ce principalele sale porturi la Marea Neagră au fost închise în a doua jumătate a sezonului 2021/22 ca urmare a blocadei ruseşti. Ca urmare a acordului intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia, trei porturi ucrainene au fost deblocate de la finele lunii iulie 2022.
De la începutul sezonului iunie 2022-iulie 2023, Ucraina a exportat 37,2 milioane de tone de cereale, inclusiv 20,6 milioane de tone via coridorul din Marea Neagră. Taras Vîsoţki a estimat joi că în lunile care au mai rămas din sezonul actual, exporturile de cereale ale Ucrainei ar putea include 10 milioane de tone livrate via coridorul Marea Neagră şi 5,6 milioane de tone via rute alternative.
Mari cantităţi de cereale ucrainene au pătruns pe piaţa statelor UE atât prin deschiderea acesteia acceptată de blocul comunitar pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, cât şi din cauza blocajelor logistice care au făcut ca transporturi de cereale ucrainene destinate iniţial unor state terţe să rămână pe pieţele ţărilor central şi est-europene.
Într-o scrisoare transmisă la sfârşitul lunii martie Comisiei Europene, premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au propus mai multe măsuri pentru limitarea distorsiunilor pe piaţă provocate de importurile de produse alimentare ucrainene, adăugând că, dacă acestea nu vor da rezultate, ar trebui reintroduse taxe şi cote.
Restricţii de circulaţie, pe fondul protestelor la frontiera cu Bulgaria din Giurgiu şi Constanţa
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă, vineri, posibile restricţii de circulaţie în punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu şi Negru Vodă, în urma acţiunilor de protest planificate de Organizaţia Naţională a Producătorilor de Cereale din Bulgaria.
"CNAIR informează participanţii la trafic că sunt posibile instituiri de restricţii de circulaţie în PTF Giurgiu şi PTF Negru Vodă, motivat de acţiunile de protest de vineri, 07.04.2023, planificate de Organizaţia Naţională a Producătorilor de Cereale din Bulgaria, drept consecinţă a situaţiei de criză care a apărut în ţară din cauza importului liberalizat de produse agricole din Ucraina", se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.
Conform informării IGPF - Centrul Comun de Contact Giurgiu, protestele vor avea loc astfel: în zona din apropierea PTF Podul Dunării - Ruse, fără a obstrucţiona circulaţia pe direcţia P.T.F. Podul Dunării şi arterele rutiere; în satul Kardam, deoarece traficul se va face pe direcţia satului Iovkovo, ceea ce va îngreuna trecerea prin PTF Negru Vodă - Kardam (din cadrul SPF General Toshevo), fără a bloca traficul.