Mii de militari, poliţişti şi sindicalişti protestează în ploaie în Piaţa Victoriei, faţă de tăierea pensiilor. Două comisii au discutat cu prim-ministrul
Sunt restricţii de circulaţie în Piaţa Victoriei unde sute de oameni protestează la această oră faţă de tăierea pensiilor.
De Ana Grigore la 29.11.2024, 13:50Sunt peste 2.000 de persoane în Piaţa Victoriei şi încă se strâng. Vorbim despre un protest organizat de sindicalişti din Silvicultură şi susţinut de militari, de poliţişti, de CFR-işti, mineri, energeticieni şi sindicalişti din multe alte domenii.
Pentru ce protestează sindicaliştii
S-au adunat toţi aici pentru că sunt nemulţumiţi în principal de sistemul de pensii şi nu numai, vorbesc aceştia şi despre condiţiile de muncă dar şi despre salarizare. Înainte să se strângă aici, două comisii de protestatari au intrat în Guvern şi au discutat cu prim-ministrul României şi rămâne de văzut dacă autorităţile vor ţine cont de aceste cerinţe.
Această adunare publică este o continuare a protestelor care au avut loc în septembrie la Ministerul Muncii şi în Octombrie tot aici în faţa Guvernului României la care a participat peste 30.000 de persoane. Mitingul a început la ora 13 şi vor fi aici protestatarii până la ora 16. Dacă sunteţi cu maşina ar fi bine să evitaţi zona pentru că se circulă extrem de greu din cauza restricţiilor.