Antena LIVE

Un militar român şi-a împuşcat doi colegi, din greşeală, în baza din Afganistan

Un militar român în vârstă de 34 de ani, din Vrancea, a fost condamnat la închisoare după ce şi-a împuşcat doi colegi, din greşeală, în baza militară din Kandahar (Afganistan).

De la 13.05.2019, 18:28
Un militar român şi-a împuşcat doi colegi, din greşeală, în baza din Afganistan Arhivă

Un militar român în vârstă de 34 de ani, din Vrancea, a fost condamnat la închisoare după ce şi-a împuşcat doi colegi, din greşeală, în baza militară din Kandahar (Afganistan).

Totul s-a întâmplat pe 30 noiembrie 2017, la ora locală 13.10, însă evenimentul nu a fost făcut public de autorităţi.

În urmă cu câteva zile, totul a ieşit la iveală după ce Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat la închisoare pe caporalul clasa a III-a Marin Dumitru Gabriel.

"Pentru inculpatul cap. cls. a III a M D-G din cadrul UM 01270 Focşani, stabileşte pedeapsa de: - 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de 'nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă'. (...) Prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 Cod penal şi art.83,88 Cod Penal pedeapsa stabilită beneficiază de instituţia amânării aplicării pedepsei, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani", se arată în decizia Tribunalului Militar Iaşi.

Pe acelaşi subiect

În aceeaşi sentinţă, militarul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile.

Decizia judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, însă având în vedere că militarul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cel mai probabil, sentinţa nu va fi atacată.

Militari români împuşcaţi din greşeală în baza din Kandahar

Pe 30 noiembrie 2017, cei trei militari implicaţi în nefericitul eveniment se aflau în baza militară din Kandahar, la sfârşitul activităţii de întreţinere a armamentului individual.

Caporalul Marin Dumitru Gabriel a observat că patul armei sale avea un joc, motiv pentru care a încercat să îl regleze, prin strângere unui şurub.

"Militarul a scos capacul cutiei mecanismelor şi port închizătorul cu închizătorul, fără a scoate încărcătorul din armă. Efectuând operaţiunile de montare a armamentului, a introdus, accidental, cartuş pe ţeavă şi a executat percuţia de control", se menţionează în hotărârea Tribunalului Militar Iaşi.

Glonţul tras din arma militarului român l-a lovit pe unul dintre colegii săi în partea superioară a piciorului drept, iar glonţul ricoşat l-a atins şi pe un al doilea militar.

Cei doi militari împuşcaţi au primit primele îngrijiri medicale la faţa locului, fiind ulterior transferaţi la spitalul KAF.

Pentru că se afla într-o stare gravă, unul dintre militari a fost transferat la spitalul Landsthul din Germania şi apoi la Spitalul Militar din Bucureşti.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024