Minore obligate să activeze drept dame de companie într-un local deschis într-un spaţiu al Primăriei Caracal
La şase luni de la arestarea lui Gheorghe Dincă, procurorii au făcut o nouă descoperire şocantă în Caracal. Zeci de fete minore au fost forţate să se prostitueze într-un club de noapte care funcţiona într-un spaţiu al Primăriei. Şi care, culmea, se afla chiar în faţa sediului Poliţiei.
De Redactia Observator la 17.02.2020, 14:36La şase luni de la arestarea lui Gheorghe Dincă, procurorii au făcut o nouă descoperire şocantă în Caracal. Zeci de fete minore au fost forţate să se prostitueze într-un club de noapte care funcţiona într-un spaţiu al Primăriei. Şi care, culmea, se afla chiar în faţa sediului Poliţiei. Trei ani au durat abuzurile, dar autorităţile spun că nu au ştiut ce se întâmplă în spatele uşilor. Patronii clubului erotic au fost duşi la audieri.
Victimele aveau vârste cuprinse între 15 şi 17 ani şi erau racolate din judeţul vecin, Argeş, spun surse din anchetă. Suspecţii le promiteau că vor lucra ca barmaniţe în clubul de noapte din Caracal.
Doar că, acolo, toate ajungeau să se prostitueze. Prin violenţă, erau obligate să danseze la bară, să determine clienţii să consume cât mai multe băuturi, iar la final, să întreţină relaţii sexuale cu ei, în separeurile clubului. Pentru o partidă de sex, clienţii plăteau 200 de lei.
Clubul avea acces limitat. Patronii montaseră un videointerfon la intrare, ca să vadă cine le calcă pragul. Ancheta a început în vara anului trecut, când una dintre victime, minoră, a reuşit să fugă. Nu s-a dus însă la poliţia din Caracal, aflată vizavi, ci a cerut ajutor în Argeş.
Oamenii susţin că "astea funcţionează de ani de zile, minunile astea care se întâmplă. Dar treaba e că nu-şi fac datoria poliţiştii. E imposibil să nu fi văzut. Văd cetăţenii, darămite ei".
Trei ani a funcţionat clubul chiar sub nasul autorităţilor. Acesta se află într-o clădire ce aparţine Primăriei din Caracal.
Autorităţile spun că "acolo e autorizat drept bar. Că a făcut el altceva, poliţia trebuie să verifice treaba asta. Nu e treaba Primăriei să vadă dacă ăla vinde cartofi sau vinde altceva. Deci practic el avea autorizaţie pentru bar. Bar de noapte. Că a făcut altceva, e problema dumnealui".
Uşă-n uşă este şi Societatea de Apă care aparţine Consiliului Local.
Ancheta s-a desfăşurat în acelaşi timp cu cea din dosarul lui Gheorghe Dincă. De altfel, clubul funcţiona în timp ce oraşul Caracal era împânzit de poliţişti şi procurori care căutau probe cu privire la dispariţiile Luizei şi Alexandrei. Anchetatorii spun însă că nu există nicio legătură între cele două cazuri.
Localnicii susţin că "se cunosc de mult cazurile, dar probabil că Dincă a fost un punct de pornire. E o tragedie că nimeni nu-şi face datoria. Şi sunt oameni pe care noi îi cunoaştem. Oameni de vază, oameni cu fast, oameni, vai, şi tocmai ei sunt implicaţi".
Procurorii au descins în locuinţele suspecţilor şi în clubul din faţa Poliţiei. Cinci fete traficate au fost găsite acolo. La audieri, au ajuns 15 oameni.