Misiune contracronometru la Iaşi. Un tânăr de 23 de ani a supravieţuit miraculos după ce a căzut într-o fântână adâncă de 18 metri
Un tânăr de 23 de ani din localitatea Bărbăteşti, judeţul Iaşi, a supravieţuit miraculos după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 18 metri.
De Ovidiu Cojocaru la 02.10.2022, 11:48S-a întâmplat duminică dimineaţa, în jurul orei 09:00. Un apel la 112 anunţa că un bărbat în vârstă de 23 de ani a căzut într-o fântână din tuburi, adâncă de aproximativ 18 metri.
Au fost alertate forțele de intervenție ale SVSU și cele din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos.
La locul intervenției au fost direcționate din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos un echipaj de intervenţie și salvare din medii ostile vieții, un echipaj de prim ajutor calificat, personalul serviciului voluntar, iar de la SAJ un echipaj medical cu medic.
Tânărul a supravieţuit miraculos
- Situaţie de urgenţă în comuna din Dolj, unde fântâna unui localnic arde de patru zile. Prefectura a decis să...
- A vrut să-şi sape fântănă în curte şi a dat de gaze. Curtea unui localnic din Dolj arde de patru zile, iar...
- "O omoară!" Beat şi cu telefonul furat, un bărbat a încercat să-şi înece partenera într-o fântână din...
Până la ajungerea forțelor de intervenție profesioniste la locul evenimentului s-a încercat scoaterea persoanei din interiorul fântânii, acesta fiind asigurată cu o coardă.
Persoana a fost scoasă din fântână de către echipajul de căutare - salvare din medii ostile vieții în stare de inconștientă, iar echipajele medicale sosite la locul evenimentului au început manevrele cardio-respiratorii.
În jurul orei 10.00 persoana a început să prezinte semne vitale de viață. Imediat a fost trimis echipajul TIM să preia la întâlnire pacientul de la echipajul SAJ cu medic, care era transportat către spital.