Misiune de salvare în Făgăraş. Şapte turişti au cerut ajutorul salvamontiştilor după ce i-a prins noaptea pe traseu, fără lanterne
Misiune de salvare în Munţii Făgăraş. Un grup format din şapte turişti, printre care se aflau şi doi minori, au sunat la 112 după ce, în timp ce erau pe traseul montan şi-au dat seama că nu au lanterne la ei.
De Redactia Observator la 23.07.2024, 08:08Cum întunericul şi-a făcut imediat prezenţa, iar vizibilitatea era redusă, grupul nu a mai putut înainta. Din fericire, după ore în şir de căutări, salvamontiştii au reuşit să-i găsească şi să-i aducă în siguranţa la baza muntelui.
”Salvamont Sibiu intervine cu patrula de la Bâlea Lac în zona Turnul Paltinului, după un grup de 7 adulţi şi 2 copiii. Nu au lanterne şi echipament potrivit”, a transmis, luni seară, Salvamont Sibiu. Sursa citată a precizat că turiştii nu au afecţiuni medicale şi vor fi duşi la Bâlea Lac.