Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima navă fluvială, plină cu turişti americani, a ajuns în Portul Constanța și a deschis sezonul croazierelor în 2025

Prima navă fluvială, plină cu turişti americani, a ajuns în Portul Constanța și a deschis, astfel, sezonul croazierelor din acest an. Cei aproape 170 de oaspeți au vizitat Centrul Vechi şi faleza Cazinoului. Unii au plecat în Delta Dunării, alții într-un tur al cramelor din Dobrogea. Mâine vor porni spre București pentru a vizita capitala și apoi zona Transilvaniei.

de Andreea Filip

la 30.03.2025 , 12:27

Nava fluvială de pasageri "Viking Rinda" a ajuns azi dimineaţă în Portul Constanța. Ar fi trebuit sa ajungă la ora 8, însă din cauza traficului naval pe canal, deplasarea către Constanța s-a facut cu dificultate, iar nava a poposit două ore în ecluza din Agigea. Pe o ceaţă deasă, americanii au coborat la țărm.

Nava "Viking Rinda" e operată sub pavilion elvețian

Nava "Viking Rinda", aflată sub pavilion elvețian, deschide sezonul de croaziere 2025 și are anunțate încă opt escale la Constanța în acest an. Nava, nouă, construită în 2023, are 4 punţi, 95 de cabine şi 135 de metri lungime. Seara la restaurant sunt evenimente cu muzică live, iar pe terasa descoperită turiştii au un teren de mini-golf şi o pistă de atletism.

Vezi și

Locul turiștilor care vor părăsi luni nava, va fi luat de o nouă serie  care se va îmbarca pentru următoarea croazieră cu escale planificate la Belgrad, Novi Sad, Budapesta, Bratislava și, în final, Viena. Administraţia Portului Constanţa a anunțat că pentru acest sezon de croaziere, sunt programate 49 de nave fluviale. Marile pasagere trans-oceanice nu mai vin de câţiva ani buni, la Constanţa.

În 2014, socotit cel mai bun an pentru acest segment de croaziere, 90 de nave transoceanice au vizitat portul Constanţa. În acel an, traficul de croazieră a atins un vârf istoric, 70 de mii de pasageri au sosit pe mare în România.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Evenimente » Prima navă fluvială, plină cu turişti americani, a ajuns în Portul Constanța și a deschis sezonul croazierelor în 2025