Moarte inexplicabilă pentru un adolescent din Argeș: 'A căzut deodată și nu s-a mai mișcat'
Scene șocante s-au derulat într-o comună din județul Argeș, acolo unde un adolescent în vârstă de 17 ani, fără probleme de sănătate, a murit inexplicabil.
De Redactia Observator la 20.07.2018, 09:29Scene șocante s-au derulat într-o comună din județul Argeș, acolo unde un adolescent în vârstă de 17 ani, fără probleme de sănătate, a murit inexplicabil.
Tânărul din comuna argeșeană Stolnici a mers în vizită la un prieten. După câteva minute petrecute alături de prietenul său, tânărului i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ.
"A căzut deodată din picioare și nu s-a mai mișcat", a declarat unul dintre martori.
Speriați, oamenii au încercat să îi acorde primul ajutor băiatului și au sunat la numărul unic de urgență 112.
- Bătaie între clanuri la Stoeneşti, în Argeş. Au aruncat cu pietre unii în alţii şi s-au altoit până la leşin
- Carnagiul de pe A1, soldat cu 4 morţi, inexplicabil pentru şoferi: "E ilogic, trebuie să fi fost băut, venea în...
- Caz înfiorător la Arad. Trei copii au îngrozit oraşul Pecica cu o faptă inexplicabilă
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD. Medicii au început să îl resusciteze și au plecat cu el către spital.
Potrivit stiri.tvr.ro, pe drum, băiatul a fost predat unei alte ambulanțe care l-a transportat la spitalul de pediatrie din Pitești.
Pe toată perioada transportului, medicii l-au resuscitat pe băiat, manevrele continuând și la spital.
Din nefericire, toate eforturile depuse de medici au fost în zadar.
Familia tânărului, dar și medicii, așteaptă acum rezultatele necropsiei, expertiză care va stabili cu exactitate de ce a murit adolescentul de 17 ani.