Antena LIVE

Curs valutar

Video

Momentul în care familia din Bacău este spulberată de tren. Mama, tatăl și fetițele lor au murit pe loc, după un impact înfiorător

Destine sfărâmate după o manevră periculoasă. O familie cu doi copii mici a murit duminică la amiază din Bacău, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren. În urma impactului, tatăl 34 de ani, mama de 31 de ani şi cele două fetițe ale lor cu vârste de 7 și 10 ani au murit pe loc. Potrivit unor surse din anchetă, la volan s-ar fi aflat femeia, care era însărcinată în 4 luni și care nu s-ar fi asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată din halta Orbeni. Momentul impactului devastator a fost filmat de camerele de supraveghere.

De la 17.07.2023, 12:46
WhatsApp
Vezi și:

Tragedie, ieri, în localitatea Orbeni din judeţul Bacău. O familie întreagă a pierit după ce mașina în care se aflau nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată.

La volan s-ar fi aflat mama, care era însărcinată în 4 luni

În autoturism se aflau o tânără de 31 de ani, soțul ei 34 de ani și cele două fetițe ale lor, de 7 și 10 ani. Mergeau la pescuit și potrivit unor surse din anchetă, la volan s-ar fi aflat femeia.

Tânăra mamă, însărcinată în 4 luni, nu s-ar fi asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată din haltă și a urmat nenorocirea. Impactul a fost devastator și, din păcate, pentru niciunul dintre cei patru nu s-a mai putut face nimic. Întreaga familie a pierit pe loc.

Pe acelaşi subiect

Tragedia din Orbeni, filmată de o cameră de supraveghere

Garnitura care i-a lovit circula pe direcţia Suceava-Bucureşti, iar o cameră de supraveghere a filmat momentul tragediei, dar și intervenția pompierilor la locul accidentului.

Mecanicul trenului IR 1754, a fost cel care a sunat la 112, iar după accident polițiștii l-au dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. 

Garnitura care i-a lovit circula pe direcţia Suceava-Bucureşti, iar după accident traficul feroviar a fost blocat în zonă. Trei trenuri de călători au fost oprite în staţii.

"Din cauza accidentului rutier de la trecerea la nivel, de la ieșirea din Halta Orbeni, următoarele trei trenuri de călători au fost oprite temporar în stațiile adiacente, până la redeschiderea liniei Orbeni - Sascut: IR 1754 ( Suceava - București Nord), retras în halta Orbeni, IR 1543 ( Brașov - Iași), în halta Sascut și R 5404 (Pașcani - Mărășești), în stația Fărăoani", a informat Brânzan. La ora 17.30, traficul feroviar între Orbeni și Sascut, a fost reluat pe ambele fire de circulație. 

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Clara Mihociu -

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

accident accident camere bacau bacau
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025