Momentul tragic în care profesorul Radu Bălan este ucis, pe un trotuar din Cluj-Napoca
Radu Bălan, profesor la Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a fost lovit mortal de o autoutilitară, în timp ce se afla pe un trotuar din centrul orașului. Momentul cumplit a fost surprins de camera de bord a unui participant la trafic.
De Redactia Observator la 24.11.2021, 13:18Tragedia a avut loc luni, la ora 14.00, în Piaţa Ştefan cel Mare, într-o zonă în care se lucrează iar trotuarul este de doar 50 de centimetri. Șoferul a încercat să evite impactul cu un biciclist, însă a intrat în plin în Radu Bălan, un profesor în vârstă de 64 de ani de la Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Ca o coincidență stranie, tânărul de pe bicicletă este chiar student la Universitatea unde Radu Bălan preda.
Inițial, biciclistul, considerat autorul moral al accidentului, a plecat de la locul accidentului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii legii au făcut apel la populație pentru a-l putea identifica și au făcut publice imagini cu el. Marți, în jurul orei 18:00, acesta a fost prins de polițiști, informează reporterul Observator Alex Prunean. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Agenții clujeni continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și a modalității de producere a evenimentului rutier.
Mesajul Facultății din Cluj, după moartea profesorului universitar Radu Bălan
"Membru în Consiliul Facultăţii de Autovehicule Rutiere, Mecatronică şi Mecanică, din partea Departamentului de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor , Prof.dr.ing. Radu-Nicoale Bălan a fost şi Directorul Laboratorului de Cercetare în Mecatronică şi Energie. Cadru didactic al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca din 1999, a fost recompensat în anul 2006 cu premiul de excelenţă pentru cercetare ştiinţifică. Este autor a peste o sută de articole ştiinţifice, a scris şapte lucrări pe teme de specialitate, dintre care trei ca unic autor. Amintirea lui va rămâne veşnică în inimile colegilor şi studenţilor pe care i-a pregătit pentru a deveni ingineri", a transmis conducerea Universităţii Tehnice din Cluj, alături de un mesaj de condoleanţe pentru familia Bălan.