Morminte în flăcări, la Slava Rusă din Tulcea. Noaptea trecută, a ars o treime din cimitirul localității
O treime din suprafața cimitirului localității Slava Rusă, județul Tulcea, a ars noaptea trecută, în urma unui incendiu violent. După aproape două ore, pompierii au reușit să stingă vâlvătaia.
De Redactia Observator la 26.10.2022, 08:55- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Conform pompierilor, o treime din suprafața cimitirului a fost distrusă de flăcări.
"Salvatorii Stației de Pompieri Babadag au intervenit la miezul nopții pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în cimitirul localității Slava Rusă din județul Tulcea. La sosirea pompierilor militari, focul se manifesta pe aproximativ trei hectare ce cuprindeau suprafața cimitirului și teren viran al localității, neexistând pericolul de propagare la locuințe ori alte obiective economice. Către locul intervenției s-a deplasat un echipaj format din cinci subofițeri, cu o autospecială de stingere. După aproximativ o ora și jumătate, forțele de intervenție au reușit să lichideze incendiul", au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Cauza probabilă de producere, a fost focul deschis în spații deschise.