Muncitorii fabricii Pirelli din Slatina fac grevă din cauza salariilor: 'Un angajat cu vechime de 10 primeşte 1.500 de lei'
Muncitorii fabricii Pirelli din Slatina se pregătesc de grevă. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că s-au trezit cu salariile micşorate.
De Redactia Observator la 20.03.2018, 15:13Muncitorii fabricii Pirelli din Slatina se pregătesc de grevă. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că s-au trezit cu salariile micşorate.
Muncitorii vor să iasă în stradă peste două zile după ce negocierile dintre sindicat şi conducerea fabricii Pirelii, privind salariile, au eşuat.
"Sindicatul a cerut o majorare a salariilor cu 20%, iar ei ne-au oferit un procent de 13% în trei tranşe. Cum este posibil ca un angajat cu vechime de 10 ani în fabrică să ia 1.500 de lei acum, în timp ce în decembrie a încasat 2.000 de lei, fără ore suplimentare?", a declarat unul dintre muncitori.
Muncitorii au povestit pentru Observator că negocierile dintre sindicat şi conducerea companiei au eşuat, iar sindicatul le-a explicat că singura soluţie este greva.
"Aşteptăm să luăm aprobare şi să începem greva", a mai explicat muncitorul.
Aproximativ 3.000 de oameni lucrează în acest moment în cele două fabrici ridicate de Pirelli în municipiul Slatina.
Compania italiană de anvelope a investit peste 500 de milioane de euro în cele două fabrici din Slatina.