Antena LIVE

Curs valutar

NEWS ALERT! Meteorologii au anunţat cât va mai ninge în Bucureşti şi ce strat de zăpadă se va depune

Şeful Centrului Naţional de Prognoză Meteo de la Administraţia Naţională de Meteorologie, Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, la Comandamentul de iarnă convocat la Primăria Generală, că în Capitală stratul de zăpadă ar putea ajunge, izolat, la 8-10 centimetri, iar vântul se va intensifica în a doua jumătate a zilei.

De la 08.02.2017, 16:05
WhatsApp

Şeful Centrului Naţional de Prognoză Meteo de la Administraţia Naţională de Meteorologie, Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, la Comandamentul de iarnă convocat la Primăria Generală, că în Capitală stratul de zăpadă ar putea ajunge, izolat, la 8-10 centimetri, iar vântul se va intensifica în a doua jumătate a zilei.

Ea a reamintit că municipiul Bucureşti se află sub atenţionare de cod galben, începând de miercuri dimineaţă, de la ora 10,00, până joi dimineaţă la ora 9,00. "În tot acest interval vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări, în special în a doua parte a zilei de azi şi la începutul nopţii. Vorbim de rafale ale vântului ce vor atinge 45-50 km/h, cel mult 55 km/h. De asemenea, vor fi şi intervale în care va ninge. Ninsorile vor fi mai puţin însemnate cantitativ în anumite perioade de timp, dar spre seară, în prima parte a nopţii, ninsoarea va fi ceva mai abundentă, iar până mâine dimineaţa (...) apreciem că se poate depune un strat de zăpadă care să măsoare 8-10 centimetri izolat, posibil chiar 12 cm.", a spus ea.

Băncilă a menţionat că noaptea trecută, în Capitală, a avut loc fenomenul de ploaie îngheţată, iar pe parcursul orelor următoare doar pe arii foarte restrânse şi pentru intervale scurte de timp, din cauza ninsorii şi a lapoviţei, se pot menţine depunerile îngheţate de pe artere. Ea a mai precizat că în a doua parte a nopţii intensitatea vântului se va diminua. Joi, până la orele amiezii, e posibil să mai existe reprize de ninsoare slabă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

meteo meteo bucuresti bucuresti zapada bucuresti
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025