Nicoleta, abandonată în spital la naştere, şi-a descoperit familia naturală după 26 de ani. Tatăl: "S-a născut bolnavă și am lăsat-o, suntem vinovați"

Copiii pierduţi ai României se încăpățânează să nu rămână uitați. Așa începe povestea miilor de tineri abandonați în orfelinate sau spitale chiar din prima zi de viață. De casă îi mai leagă doar un certificat de naștere pe care, de multe ori, nici nu apare numele părinților biologici. Se încăpățânează, totuși, să-și caute rădăcinile. Este și cazul Nicoletei, o româncă din Târgoviște care și-a văzut pentru prima dată familia după 26 de ani.

• Reportaj Observator de la Ierusalim. Imagini din interiorul Sfântului Mormânt, cel mai important loc al creștinătății: "Pe această piatră arde Sfânta Lumină"

Nicoleta a fost adoptată în Statele Unite când avea doar trei ani. A crescut în New Jersey, a mers la școală și și-a făcut o carieră în media. N-are nicio amintire din locul în care s-a născut. Toate cele câteva poze pe care le poartă cu ea peste tot, într-un album, vorbesc despre copilăria ei departe de România.  

Ea e unul dintre zecile de mii de copii rupți, la propriu, de locul în care au deschis prima dată ochii. "Eu în cămăruța asta am stat cu ea, i-am povestit, nu aveam tavan, aveam pământ. Și fata a fost bolnavă, s-a născut bolnavă. Şi am lăsat-o la spital, suntem vinovați, trebuia să nu o lăsăm. Noi ne-am dus la Pucioasa după ea și ne-au spus, nu mai putem să v-o dăm acasă, fata, până la vârsta de 18 ani", a declarat tatăl Nicoletei.

Mai are șase frați pe care i-a văzut pentru prima dată acum după 26 de ani. "Pentru mine, să-mi găsesc rădăcinile a fost extrem de important. Erau niște părți care simțeam că lipseau. La prima noastră discuție mi-au spus că mă căutau, frații mei întrebau de mine. A fost puțin ciudat pentru mine pentru că nu știam că mai am frați. Iar când ne-am văzut prima dată, prima mea reacție a fost "wow, descopăr ceva nou despre mine", a declarat Nicoleta. "Am fost șocată pentru că mama mea din America îmi spunea mereu că probabil semăn cu mama mea adevărată. Întâlnindu-i a fost ca și cum. Am văzut câte o parte din mine în fiecare dintre ei și am zis, 'Ok, acum mă cunosc pe mine un pic mai bine'", a declarat Nicoleta.

În septembrie anul trecut a decis că vrea să vină în România să-i cunoască. România are zeci de mii de copii, în toată lumea, care-și caută legăturile cu ceea ce le-a fost, la început, „acasă”.  În ajutorul lor vine o comunitate online- Never forgetten children of Romania- care a documentat poveștile a 1.500 de familii reunite. "Cazurile ușoare se rezolvă doar prin distribuire,  dar cazurile mai grele, de multe ori avem nevoie și de sprijinul autorităților pentru că părinții, nu mai au același nume, mai ales mamele care au dat copiii spre adopții nu mai au același nume și noi nu știm pe cine căutăm exact", a declarat Adriana Stoica, administrator grup.

Numărul copiilor adoptați în Statele Unite în anii '90 este încă un mister pentru România

Nu toate poveștile au final fericit. Mulți dintre cei care-și caută familiile nu știu de unde să înceapă pentru că, în afară de certificatul de naștere, nu au nimic să-i lege de România. Este și cazul Sarei. "Numele meu a fost Spania Căldărariu iar numele care mi-a fost dat ulterior, mi-a fost dat în spital. Am fost adoptată când aveam doi ani și jumătate. Iar acum, pentru că am la rândul meu o fiică, sunt foarte hotărâtă să-mi aflu trecutul, să-mi găsesc familia, pe mama, pe tata. Recent am reușit să-mi descopăr, prin teste  ADN avansate, câțiva verișori. Iar asta a fost minunat pentru că și ei, la rândul lor, au fost adoptați în Statele Unite", a declarat Sarah.

Numărul copiilor adoptați în Statele Unite în anii '90 este încă un mister pentru România. Mulți dintre ei erau dați  imediat după naștere, iar în certificate le erau trecute direct numele părinților adoptivi. Astfel că șansele lor să-și găsească adevărata familie sunt, de multe ori, nule.