Antena LIVE

Curs valutar

Video

Noul tren electric Alstom Coradia s-a stricat după ce a fost tractat de o locomotivă veche de 50 de ani

Trenul modern, inaugurat ieri cu mare fast, s-a stricat astăzi. Nu este o glumă, ci un scenariu tipic românesc. Trenul, aşteptat la primele ore ale dimineţii de zeci de călători, a fost scos din circulaţie după ce panoul de bord ar fi dat erori. 

De la 21.11.2024, 14:22
WhatsApp
Vezi și:

Trenul Alstom a suferit o eroare la computerul de bord, iar problema încă nu a fost rezolvată. Se lucrează la remedierea ei, deși producătorii au transmis că trenul este funcțional. Totuși, au decis să-l țină în depou pentru verificări suplimentare, astfel încât să se asigure că această eroare de soft nu reprezintă un risc real.

Problemele au apărut după finalizarea cursei de ieri, care a fost și singura cursă efectuată până acum. Trenul a fost tras în depou cu o locomotivă veche de 50 de ani, deoarece în acea zonă nu există linie electrificată. Acela a fost momentul în care senzorii noului tren au dat eroare.

Trenul electric Alstom Coradia, singurul cumpărat de România în ultimele două decenii

Vorbim despre singurul tren electric nou cumpărat de statul român în ultimii 20 de ani, care a stat timp de un an de zile în teste, tocmai pentru ca oficialii să se asigure că astfel de probleme nu vor exista în momentul în care trenul va fi pus în circulație.

Pe acelaşi subiect

Trenul electric avea plecare din București în această dimineață la ora 5:40 și trebuia să ajungă în Brașov. Totuși, din cauza problemelor apărute, călătorii au fost nevoiți să aștepte următorul tren, la 30 de minute distanță.

Oficialii din Transporturi transmit însă că problema va fi rezolvată în cel mai scurt timp. "Computerul de bord, înțeleg, a dat o eroare. Eu cred că în cel mai scurt timp trenul va fi pus în circulație", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Ana Grigore

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea. ...

tren cfr calatori transport infrastructura
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025