Antena LIVE

Curs valutar

"Nu există condamnare care să facă suficient de multă dreptate." Produse expirate şi igrasie, găsite într-un after school din Capitală

Un after school din Capitală a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce au fost găsite în incinta acestuia produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară. Copiii îşi desfăşurau activităţile în frig, în acelaşi spaţiu în care mâncau. 

De la 18.01.2023, 15:22
WhatsApp
Galerie (5)
After school-ul din Bucureşti funcţiona fără autorizație sanitar-veterinară

ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost realizat un control la Asociaţia Elmali /Mini Club Dumbo Kids (after school), din Sectorul 2 al Capitalei, în urma unei sesizări primite de la unul dintre părinţi.

"Nu putem accepta condamnarea copiilor la riscuri greu de evaluat, atunci când părinţii doresc sau sunt nevoiţi să îşi lase micuţii în grija altora. Pentru toate cele constatate, am anunţat organele de poliţie şi vom depune inclusiv sesizare penală. Vă vorbeşte acum părintele Horia Constantinescu, nu comisarul sau preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor:  nu cred că există, astăzi, sancţiune sau condamnare care să poată face suficient de multă dreptate, într-o astfel de situaţie. Aştept mesajele dumneavoastră pe WhatsApp, la 0745999111, cu poze sau orice alt detaliu, nu pentru a depune sesizări, ci pentru a mă informa referitor la situaţiile similare acesteia!", a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Abaterile înregistrate de echipa de control au fost: funcţionarea blocului alimentar fără autorizaţie sanitar-veterinară pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în cadrul After School;  utilizarea, ca materii prime a unor produse alimentară cu data limită de consum depaşită; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate şi deteriorate, cu rugină la baza frigiderului, cu chedere depreciate, cu acumulări de impurităţi; depozitarea, în acelaşi spaţiu de frig, a diverse produse alimentare: lactate, ouă, mezeluri, fără o delimitare fizică a acestora;  derularea activităţii într-un spaţiu deteriorat sau neigienizat, tavanul cu zone de igrasie, cu exfoliere a vopselei, pavimentul murdar în zona bancurilor de pregătire a preparatelor, cu zone rupte, cu acumulări de impurităţi.

Igrasie, mizerie şi produse mucegăite, găsite în after school-ul din Sectorul 2

Pe acelaşi subiect

Comisarii ANPC au mai descoperit că lipseau zonele de spălare a vaselor şi veselei, dar şi pentru pregătirea preliminară a materiilor prime, recipientele produselor alimentare erau depozitate direct pe paviment, în spaţiul de desfăşurare a activităţii culinare, alături de alte recipiente cu resturi alimentare, erau folosite produse alimentare, care prezentau în interiorul recipientului colonii de mucegai, erau utilizate ustensile de bucătărie neprofesionale, sala de mese era amplasată în acelaşi spaţiu unde aveau loc activităţi didactice, activitatea didactică se desfăşura într-un spaţiu deteriorat şi neigienizat: cu calorifere cu impurităţi, cu rugină, cu tavan cu zone de culoare neagră, cu igrasie, în spaţiu existând un miros înţepător, cu zona de trafic a unităţii murdară, cu ciobituri ale  pavimentului  şi scări din material lemnos, cu deprecieri.

În urma neregulile au fost date amenzi în valoare de 22.000 de lei, au fost oprite de la comercializare produsele neconforme, a fost oprită temporar activitatea unităţii până la remedierea deficienţelor şi va fi făcută propunere de închidere definitivă a acesteia. De asemenea, comisarii ANPC au sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a Sectorului 2, din cadrul  Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

after school anpc bucuresti capitala
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024