Poliţiştii bucureşteni au găsit-o pe adolescenta care a vrut să-şi ia viaţa printr-o metodă din filme
Misiune contracronometru, seara trecută, în Bucureşti! O adolescentă de 17 ani a fost salvată în ultima clipă după ce a sunat la Telefonul Copilului şi a anunţat că vrea să-şi ia viaţa. Fata suferea de o dublă traumă.
De Redactia Observator la 13.09.2019, 20:39Misiune contracronometru, seara trecută, în Bucureşti! O adolescentă de 17 ani a fost salvată în ultima clipă după ce a sunat la Telefonul Copilului şi a anunţat că vrea să-şi ia viaţa. Fata suferea de o dublă traumă. Pe lângă abuzul tatălui vitreg, psihologul şi pshiatrul la care mergea nu au crezut-o. Tânăra a refuzat să le spună salvatorilor unde locuieşte şi timp de 45 de minute zeci de poliţişti au răscolit cartiere întregi.
Cătălina Florea, director Asociaţia Telefonul Copilului: Ea a sunat şi a spus că nu vrea să moară singură. Aşa s-a exprimat. A vrut să stea de vorbă cu noi până la momentul la care se apropia sfârşitul
Aşa a sunat apelul care a declanşat în Capitală o misiune contracronometru, în care au fost implicaţi poliţişti din trei sectoare, alături de psihologii Asociaţiei "Telefonul Copilului".
Cătălina Florea, director Asociaţia Telefonul Copilului: Orice secundă conta. Ea putea să moară în orice clipă. Nu ştiam ce efecte puteau să aibă acele medicamente
Două folii de antidepresive şi alcool, o combinaţie care i-ar fi putut fi fatală adolescentei dacă nu era găsită la timp. Şi-a motivat gestul spunând că a fost abuzată timp de şase ani de tatăl vitreg.
Cătălina Florea, director Asociaţia Telefonul Copilului: Pe lângă asta, ea spune că nu este crezută de nimeni. Nici măcar de psihologul sau psihiatrul cu care ea a intrat în contact. Ea a fost şi internată o perioadă de timp în spital, de acolo şi tratamentul psihiatric care i-a fost prescris
Misiunea autorităţilor a fost cu atât mai dificilă cu cât minora nu a vrut să ofere nici un fel de date de identificare, nici ale ei, nici ale familiei. În plus, cu fiecare minut care trecea, starea fetei se agrava şi devenea tot mai incoerentă.
Apelul a fost dat la ora 19. Timp de o oră şi jumătate psihologul a păstrat legătura cu adolescenta.
Pe parcursul apelului, o altă colegă din dispecerat a apelat 112 şi a solicitat ajutorul poliţiei şi al ambulanţei.
Au transmis numărul de telefon şi, cu ajutorul datelor de abonament, au ajuns la o primă locaţie.
De acolo au aflat strada şi blocul unde adolescenta locuieşte acum împreună cu mama ei.
Întreaga operaţiune a durat 45 de minute.
Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei: Poliţiştii au ales o metodă inedită pentru a-şi da seama dacă este locaţia corectă. Aveam blocul, dar doar atât ca indicaţie şi au bătut cu putere în uşi. În momentul în care au auzit din call-center bătaia în uşă, le-au confirmat locaţia
În stare gravă, fata a fost dusă la spital unde este acum internată. Alături de ea este mama, dar şi cei de la Protecţia Copilului care fac verificări. Specialiştii spun că acest caz atrage atenţia asupra unui întreg fenomen.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Unul din cinci copii se mutilează, iar în astfel de cazuri părinţii trebuie să fie mai atenţi
Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care ar fi abuzat-o pe fată şi urmează să fie audiat. La fel şi adolescenta, dar abia în momentul în care starea ei de sănătate va permite.
Acesta a fost primul ei apel la "Telefonul Copilului", iar specialiştii acestei asociaţii vor să-i ofere consiliere şi pe viitor.
Linia specială poate fi apelată pentru a solicita sprijin, informaţii sau consiliere la numărul 116 111. Doar anul trecut, peste 100.000 de apeluri au fost înregistrate. În 40% dintre situaţii, copiii spuneau că sunt victime ale violenţei în familie sau a molestărilor fizice.