O bătrânică a fost căutată până noaptea târziu în râul Bistrița. Pantofii și hainele femeii au fost găsite la mal
O femeie de 79 de ani din Piatra Neamţ a fost căutată până târziu în noapte în râul Bistriţa. Pantofii, hainele şi geanta cu actele acesteia au fost găsite la mal, iar poliţiştii cred că au de-a face cu o sinucidere. Femeia nu s-a mai întors acasă, de ieri. Fiica acesteia este şocată şi spune că mama ei nu avea niciun motiv pentru a-şi pune capăt zilelor. Căutările vor fi reluate astăzi.
De Redactia Observator la 13.10.2021, 08:43Posibila sinucidere a fost anunţată în jurul orei 18:30. Trecătorii au văzut pe malul Bistriţei, în dreptul unui pod din Piatra Neamţ, o geantă, o pereche de pantofi şi o geacă de femeie. Politiştii şi pompierii au împânzit zona şi au început imediat căutările.
Femeie de 79 de ani, căutată în râul Bistriţa. Principala ipoteză este sinuciderea
În geantă poliţiştii au găsit actele unei femei de 79 de ani. Agenţii au contactat-o pe fiica acesteia. Au aflat că bătrâna plecase de acasă în jurul orei 15.00 şi nu s-a mai întors de atunci. Principala ipoteză este sinuciderea, însă fiica femeii spune că mama ei nu ar fi avut niciun motiv pentru a-şi lua zilele.
Pompierii au căutat trupul femeii cu ajutorul unei bărci, dar au patrulat şi malurile. În cele din urmă, din cauza întunericului, căutările au fost suspendate. Vor fi reluate, însă, în această dimineaţă.