Cursă nebună începută în Argeş, încheiată cu un accident în Dâmboviţa. Şoferul nu avea permis de conducere
Trei indivizi, bănuiţi că au furat din locuinţe, au gonit cu maşina zeci de kilometri, cu poliţiştii pe urmele lor. Şoferul, care n-ar avea nici permis de conducere, a refuzat să oprească la trei filtre şi nu s-a speriat nici atunci când oamenii legi l-au somat cu arma.
De Redactia Observator la 12.12.2018, 10:54Trei indivizi, bănuiţi că au furat din locuinţe, au gonit cu maşina zeci de kilometri, cu poliţiştii pe urmele lor. Şoferul, care n-ar avea nici permis de conducere, a refuzat să oprească la trei filtre şi nu s-a speriat nici atunci când oamenii legi l-au somat cu arma. Într-un final, a lovit o altă maşină. Apoi, el şi încă un pasager au luat-o la fugă pe câmp. Au fost prinşi însă rapid.
Urmărirea a început în Piteşti, unde poliţiştii au văzut în trafic maşina celor doi indivizi, bănuiţi de furt din locuinţe. Oamenii legii i-au cerut şoferului să tragă pe dreapta. Nici gând însă. A apăsat la maximum pedala de acceleraţie şi a trecut de încă alte două filtre.
Nici măcar focurile de avertisment trase de agenţi nu l-au convins să oprească. Cu poliţiştii pe urme, a ieşit şi din oraş şi a gonit aşa kilometri întregi, până a trecut în judeţul Dâmboviţa. În localitatea Brăneşti, cursa s-a încheiat brusc, cu un accident.
Şofer: După cum arată amărâta asta de maşină, roata mea era în mijlocul drumului, chiar sunt bine. Nu mă doare decât un pic piciorul.
Şoferul se consideră norocos. A fost izbit în plin de maşina fugarilor, care circula cu viteză pe contrasens. Ambele autoturisme au ajuns în şanţ.
Şofer: Eu am incercat sa reduc viteza, sa ma dau cat pot pe dreapta. Cand s-a apropiat de mine, a mai calcat si frana, a derapat si a intrat direct in mine. Mai eram cu o persoana in masina, cumnata mea. I s-a facut rau, nu ma vedea, era in soc, a luat-o salvarea.
Suspecţii au încercat să fugă, dar au fost prinşi la scurt timp. Aveau asupra lor mii de franci elveţieni, euro şi dolari. Cu ei în maşină se mai afla o tânără, care a fost şi ea încătuşată pe loc şi dusă la audieri.