O femeie de 51 de ani din Slatina a murit, după ce a fost lovită în plin în timp ce traversa strada. Două mașini au fost implicate în accident
Femeia a fost lovită în plin, în timp ce traversa o stradă, chiar în fața spitalului din Slatina. În accident au fost implicate două mașini.
De Redactia Observator la 03.03.2023, 15:33Deși s-a intervenit rapid, pietonul a murit câteva minute mai târziu la spital. O șoferiță de 39 de ani a avut și ea nevoie de îngrijiri. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativă pentru femeia în vârstă de 39 de ani, respectiv o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 31 de ani. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, informează reporterul Observator Cristina Oprea.
Ce spun polițiștii
La data de 2 martie 2023, în jurul orei 18:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule și un pieton, respectiv un autoturism, condus de un tânar în vârstă de 31 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de o femeie în vârstă de 39 de ani din aceeași localitate.
- O tânără de 34 de ani a ajuns la spital, după ce intrat cu maşina pe contrasens şi s-a oprit într-un stâlp de...
- Ambulanţă în misiune, implicată într-un accident, după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens, în Satu Mare....
- Autobuz plin cu muncitori, impact devastator pe un drum din Maramureș. O mașină a intrat pe contrasens
În urma evenimentului rutier, pietonul, o femeie de 51 de ani, din municipiul Slatina și femeia de 39 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, femeia de 51 de ani a decedat la unitatea spitalicească.
Ambii conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativa pentru femeia în vârstă de 39 de ani, respectiv o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 31 de ani.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.