Observator » Evenimente » Ambulanţă în misiune, implicată într-un accident, după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens, în Satu Mare. Trei persoane rănite

Ambulanţă în misiune, implicată într-un accident, după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens, în Satu Mare. Trei persoane rănite

Ambulanţă Ambulanţă în misiune, implicată într-un accident, după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens, în Satu Mare. - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.03.2023, 15:43 | Modificat la 02.03.2023, 15:59

Accident în Satu Mare, după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens şi a izbit o ambulanţă aflată în misiune. Trei persoane au fost rănite în urma impactului. 

Trei persoane au fost rănite într-un accident produs joi în localitatea Amaţi, după ce o şoferiţă a intrat pe sensul opus de circulaţie lovind o ambulanţă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o femeie de 61 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune cu o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Satu Mare, care se deplasa într-o misiune, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Din producerea accidentului rutier a rezultat rănirea femeii de 61 de ani, a conducătorului autospecialei, un bărbat de 50 de ani, precum şi a unei femei de 31 de ani, asistentă medicală", precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Poliţiştii au deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul continuă după reclamă