O femeie moartă şi una rănită după ce au fost spulberate de un şofer beat şi drogat, pe o stradă din Popeşti Leordeni. Bărbatul acroşase alte 5 maşini
Două femei au fost lovite cu putere de un şofer beat şi drogat pe o stradă din Ilfov. Una dintre ele a murit la spital în timp ce bărbatul de 59 acuză că a fost bătut în trafic de alte persoane după accident.
De Redactia Observator la 03.09.2023, 13:45- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat", a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.
Bărbatul avea o alcoolemie de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Şoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive.
De asemenea, şoferul autoturismului a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
- Condiţiile infecte din centrele de copii din Giurgiu: saltele murdare, gândaci, igrasie, rugină şi mâncare...
- Raed Arafat, despre rolul său în intervenţia din Crevedia: "Nu a venit doctorul Arafat să dea dispoziţii cum să...
- Filmul complet al intervenţiei pompierilor la explozia din Crevedia: "Prima explozie a produs 8 victime. Primul apel...
Alte persoane ar fi agresat şofer după accident
Bărbatul în cauză a susţinut că, după producerea accidentului şi până la sosirea echipajelor de poliţie, a fost agresat fizic prin lovire de mai multe persoane pe fondul accidentului rutier. Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca în cursul zilei de duminică, acesta să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri vizând măsurile preventive. Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihice şi lovirea sau alte violenţe.