Antena LIVE

Curs valutar

O fetiţă de 6 ani din Harghita a murit după ce a fost lovită de o maşină. Trupele speciale, chemate să-l apere pe şofer de rudele copilei

O fetiţă de 6 ani a murit după ce a fost acroşată de o maşină în timp ce a încercat să traverseze drumul duminică după-amiază, în localitatea Ocna de Sus, pe DN 13 A, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, informează Agerpres.

De la 03.01.2022, 07:08
Hepta

După accident, rudele victimei s-au adunat la locul acestuia, manifestându-se violent, din acest motiv la faţa locului fiind direcţionate două echipe de luptători SAS şi patrule de poliţie din localităţile învecinate, a precizat sursa citată. Şoferul maşinii care a acroşat copilul este un bărbat de 45 de ani, din Cristuru Secuiesc, care se deplasa dinspre Praid către Odorheiu Secuiesc.

Potrivit IPJ Harghita, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. "Datorită faptului că, imediat după accident, în zonă au început să vină, în număr mare, rude ale minorei, care au început să se manifeste violent, la faţa locului s-au deplasat două echipe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi patrulele de poliţie disponibile din localităţile învecinate, pentru a preîntâmpina o posibilă tulburare a ordinii publice. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc accidentul", a transmis IPJ Harghita.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

harghita accident trupe speciale
Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în...
Fanatik.ro
Publicat 16.09.2024
Hyperloop, sistemul de transport care promite viteze de 700 km/h. Test efectuat cu...
spotmedia.ro
Publicat 11.09.2024
Cum sunt influențate ZODIILE de sezonul ECLIPSELOR 2024. Transformări în plan...
Gandul
Publicat 16.09.2024
Cine-i vinovat de inundațiile din sudul Moldovei. Autoritățile și localnicii...
Adevărul
Publicat 16.09.2024
E scandal între ispita Mădălina și Dani Ungureanu de la Insula Iubirii. Ce...
A1
Publicat 15.09.2024
Horoscopul zilei de 17 septembrie 2024. Balanțele se simt iubite. Află ce se...
CaTine
Publicat 16.09.2024
Cristina Irimie, profesoara ucisă în atacul armat de la un liceu din SUA, a fost...
spynews.ro
Publicat 16.09.2024
Soția regretatului Gigi Mulțescu dă vina pe vaccinul anti-COVID pentru...
GSP
Publicat 16.09.2024
Imagini inexplicabile surprinse în timpul nopții, la ora 00:31, într-o...
Click.ro
Publicat 16.09.2024
Fenomenul astronomic care va schimba cerul. Ce se va întâmpla pe 17 septembrie
Useit
Publicat 16.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme...
libertatea.ro
Publicat 16.09.2024
Lady Gaga le-a răspuns celor care i-au spus că „nu va fi niciodată...
ZU
Publicat 16.09.2024
Aluat fraged pe bază de iaurt. Rețeta de care ai nevoie atunci când vrei să...
Hello taste
Publicat 15.09.2024
Epilepsia la copii: cauze, tipuri și tratament
Deparinti
Publicat 16.09.2024
Locuințe noi în București. Când s-ar putea termina blocajul din...
ziare.com
Publicat 16.09.2024
Thalía a participat în cadrul premiilor MTV VMA. Diva a purtat o rochie...
Happy
Publicat 16.09.2024
Alimente care previn constipația. Metode naturale de tratament pentru această...
Medicool
Publicat 16.09.2024
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce...
orangesport.ro
Publicat 13.09.2024