O primărie din Maramureş, afacere de familie. Singura localitate din ţară unde primarul şi viceprimarul sunt tată şi fiu
De neam ales. Primăria unei localităţi din Maramureş a devenit afacere de familie după ce edilul a ajuns să facă echipă cu fiul său, ales viceprimar. Primarul se apără şi spune că va fi mult mai dur cu băiatul lui decât cu ceilalţi angajaţi.
De Simona Vasiac la 27.11.2024, 08:34În Satulung, "treaba" la primărie se face în familie. Călin Mureșan cunoaște abc-ul administrativ de la tatăl său, edilul localităţii. Asta i-a convins pe aleşii locali să-l pună viceprimar în comună, în urmă cu doar trei zile.
"Este mai greu decât cu o persoana străină. Nu ne-am aşteptat să facem acest cor în consiliul local. O să fie discuţii, o să fie greu, atacuri multe", declară Călin Mureșan, viceprimarul localităţii Satulung.
Ce părere au localnicii
Localnicii nu ştiu dacă primăria din tată în fiu e o idee bună. "Ştiu că dânsul lucrează de mai mulţi ani in primărie. Dânşii au fost majoritari în Consiliul Local" / "O situaţie anormală pentru că activitatea nu ar merge foarte bine", ne spun o parte dintre locuitori.
- "Noi suntem o primărie. Noi trebuie să facem şosele, poduri". Întrebările la care au răspuns bucureştenii în...
- Momentul deraierii unui tramvai în Piaţa Traian din Timişoara. Garnitura a sărit de pe şine, iar o parte a ajuns...
- "O fentare a sistemului!" Cum s-a ajuns la o situaţie infernală, din cauza vizelor de flotant luate de părinţi...
Primarul Bujorel Mureșan spune că va fi mult mai dur, profesional vorbind, cu fiul lui, comparativ cu ceilalţi angajaţi. Numirea vicelui este neobişnuită, dar nu ilegală. Fiul de edil nu va avea voie să își voteze salariul, mai exact bugetul primăriei.
"Nu există incompatibilitate între doi demnitari. În situaţia data având în vedere că atât viceprimarul şi primarul au fost aleşi de către comunitate. Ambii îşi exercită mandatele în sprijinul comunităţii", explică Adriana Şteţca, avocată.
"Noi va trebui să avem actele şi procesul verbal al sedinţei. Dacă vom constata elemente nelegale la hotărâre o să facem adresa observatorii", adaugă Rudolf Stauder, prefect Maramureș.
Echipa tată-fiu este unică la nivel național, dar sunt multe localități în care edilul şi rudele lucrează în aceaşi instituţie.