O profesoară s-a ales cu dosar penal după ce a bătut un copil care a sărit pe geam chiar de Ziua Educaţiei
O profesoară de matematică de la şcoala Lipia, comuna buzoiană Merei, care a lovit un elev chiar de Ziua Educaţiei, este cercetată penal şi disciplinar.
De Redactia Observator la 06.10.2017, 15:17O profesoară de matematică de la şcoala Lipia, comuna buzoiană Merei, care a lovit un elev chiar de Ziua Educaţiei, va fi cercetată disciplinar, a anunţat astăzi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău.
Pe numele profesoarei, Poliţia a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
'Un inspector din cadrul ISJ Buzău a mers vineri la şcoala din Lipia pentru a se interesa de acest caz, doamna profesoară a recunoscut că i-a dat două palme elevului, motiv pentru care ar putea fi sancţionată de Comisia de Disciplină a şcolii. Conform Legii educaţiei, sancţiunea porneşte de la un simplu avertisment şi poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă', a declarat, pentru Agerpres, şeful IŞJ Buzău, Florina Stoian.
Potrivit sursei citate, poliţia a deschis la rândul său o anchetă în acest caz.
- Alertă la o şcoală din Ploieşti. Zece elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău...
- Profesori din Ploieşti, trimişi în judecată după ce luau bani pentru a-i trece clasa pe elevii corigenţi
- Scandal la şcoală! Elevi TERORIZAŢI de învăţătoare: 'Îi face handicapaţi şi mănâncă la ore!'
'Ancheta Poliţiei este foarte importantă, căci elevul a stat la şcoală încă două ore şi a făcut fotografii cu colegii de Ziua educaţiei, iar după ce s-a dus acasă familia a chemat Ambulanţa şi a fost dus la spital', a mai declarat sursa citată.
La rândul său, Laura Minea, de la Biroul de presă al IPJ Buzău, a precizat, pentru Agerpres, că în urma sesizării primite din partea familiei elevului, s-a întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă, iar poliţiştii cercetează toate aspectele de ordin penal.