O tânără a sunat speriată la 112, urmărită pe străzi de fostul iubit. În faţa poliţiştilor, tânărul a explicat că spera la o împăcare
Un tânăr de 30 de ani, rănit din dragoste, a pus pe jar poliţiştii din Timişoara.
De Redactia Observator la 04.10.2024, 07:27Bărbatul s-a certat cu iubita lui în vârstă de 25 de ani, iar din dorinţa de a se împăca, a plecat în urmărirea tinerei.
Femeia a observat că tânărul se ţine după ea şi a cerut ajutorul agenţilor, de teamă că acesta ar putea să-i facă ceva rău. Numai că, atunci când au fost puşi faţă-n faţă de către poliţiştii, tânărul a recunoscut că de fapt suferea din cauza discuţiei pe care o avusese cu iubita sa.