O tânără de 24 de ani din Dâmbovița a făcut accident în timp ce învăța să conducă. Instructorul auto a ajuns la spital
Incident inedit în Dâmbovița. O șoferiță de 24 de ani a făcut accident chiar în timp ce învăța să conducă. Instructorul auto și un alt pasager din mașină au ajuns la spital.
De Redactia Observator la 07.08.2024, 10:48O tânără de 24 de ani, în timp ce conducea miercuri dimineață mașina unei școli de șoferi, a lovit o mașină parcată și a avariat alte trei autoturisme, în Ulmi, județul Dâmbovița. Instructorul auto și un alt pasager au fost răniți și au ajuns la spital.
A făcut accident cu școala
„În această dimineață, 7 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Ulmi. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o tânără, de 24 de ani, din comuna Costeștii din Vale, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DN 71, în localitatea Ulmi, alături de instructorul auto, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile”, anunță IPJ Dâmbovița.
Ulterior, în urma coliziunii, alte trei autoturisme care erau parcate au fost avariate.
- Impact cumplit între două camioane şi o autoutilitară pe DN 17, în Bistriţa. Unul dintre şoferi a fost găsit...
- A plonjat cu mașina direct în râu după ce a pierdut controlul volanului într-o curbă. Trei persoane, la un pas...
- Izbit în plin de tren, după ce a încercat să traverseze calea ferată fără să se asigure. Bărbatul de 69 de...
Instructorul auto de 39 de ani, din Titu și un alt pasager, de 31 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.