Antena LIVE

Curs valutar

Video

Oraşul din România unde turismul a explodat. Străini sunt atraşi ca un magnet şi se îndrăgostesc iremediabil de aerul boem al locului

Timişoara este magnet pentru turiști. 180.000 de oameni au vizitat Capitala Europenă a Culturii în primele 6 luni ale anului, peste media pe țară, iar trendul este ascendent. Nemții și austriecii sunt, până acum, cei mai interesați de orașul de pe Bega. Hotelierii spun că turismul de agrement l-a depășit, pentru prima dată, pe cel de afaceri. 

De la 19.08.2023, 20:48
WhatsApp
Vezi și:

Acest grup vesel este din Serbia. Sunt circa 80 de persoane care au luat centrul oraşului la pas. Şi acest domn a venit de peste hotare ca să viziteze oraşul de pe Bega.  

Florina Arghiuş, reprezentant hotel: Sunt foarte mulţi turişti care vin şi fac turul Europei şi vin în Timişoara plăcut impresionaţi şi chiar îşi prelungesc sejurul.

Străinii îndrăgostiţi de spiritul locului şi de ospitalitatea localnicilor

De mare ajutor sunt ghizii profesionişti, dar şi localnicii le răspund cu amabilitate tuturor celor care vor să afle despre capitala culturală europeană a anului. 

Pe acelaşi subiect

Kiss Francisc, organizator grup: Majoritatea nu au fost în Timişoara şi le place foarte mult oraşul, şi în ansamblu, dar şi spiritul.

Potrivit cifrelor oficiale, peste 180 de mii de turişti au ajuns în oraşul de pe Bega în primele 6 luni ale anului. Cei mai mulți dintre ei sunt din Germania şi Austria.

Simion Giurcă, Asociaţia pentru Promovarea Timişoarei: Am ajuns la o creştere a indicelui de ocupare netă a capacităţilor de cazare, de la 27,3% anul trecut, la 36,4% anul acesta, fiind destul de mult peste media pe ţară, care e undeva la 27,4%.

Pentru prima dată, turismul de agrement l-a depăşit pe cel de afaceri

Florina Arghiuş, reprezentant hotel: Pentru noi, Timişoara era un oraş de bussines, dar iunie ne-a depăşit aşteptările, la fel şi iulie şi august, dar cel mai mult de bucură că ne-a depăşit aşteptările pe weekend. 

Iulia Pop, reporter Observator: Pe programul Capitalei Europene a Culturii mai sunt două puncte importante în această toamnă: expoziţia lui Constantin Brâncuşi, de aici, de la Muzeul Naţional de Artă, şi Festivalul George Enescu, două evenimente importante cu care Timişoara îşi poate creşte uşor notorietatea.

Până la finalul anului, sunt aşteptaţi în jur de jumătate de milion de turişti care să înnopteze în Timișoara, din care cel puţin 300.000, străini. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

timisoara turism
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024