Orașul în care oamenii sunt sfătuiți să stea în case sau să poarte măști. "Plouă cu cenușă"
Oraşul Craiova e îngropat în cenuşă, după o defecţiune la centrala termică. Mai mulţi oameni au ajuns la spital după ce particule de cărbune le-au intrat în ochi. Medicii îi sfătuiesc pe localnici să stea cât mai puţin afară şi să poarte măşti când ies din casă. Garda de Mediu Dolj a amendat conducerea termocentralei cu 50.000 lei.
De Redactia Observator la 30.10.2024, 20:39Oamenii din Craiova se plâng că aerul e irespitabil din cauza particulelor de cărbune și cenușă, provenite de la termocentrala termică din oraș. Poluarea se vede de altfel cu ochiul liber. Maşinile, curţile şi grădinile sunt acoperite cu un strat negru de praf. O femeie a ajuns la spital.
"Am făcut treabă în curte, da, şi mi-a intrat cenuşă în ochi. Ploua efectiv cu cenuşă. Mi-am curăţat eu ochii cu ser fiziologic, am încercat să îndepărtez corpurile străine. Am ajuns la urgenţă, pentru că era o durere îngrozitoare. Am ajuns la urgenţă şi, într-adevăr, erau particule, corp străin, spun medicii, particule negre", a declarat Mirebela Marcu, localnică.
Oamenii spun că peste Craiova plouă cu cenuşă de mai multe zile
Reprezentanții termocentralei dau vina pe o defecțiune tehnică. "Vineri, noi am avut o avarie în jurul orei 12:10. A fost o deconectare a turbogeneratorului numărul 2, cel care este în funcţie şi acum de la sistemul energetic naţional din cauza unei defecţiuni pe sistemele noastre interne, pe sistemele de măsură. Noi am revenit în aproximativ jumătate de oră, însă, în acea perioadă au mai declanşat şi o parte din echipamentele de desprăfuire electrică şi sistemele de mediu", a explicat Dan Vasile, director CET 2 Craiova .
- Craiova, complet acoperită de cenușă. Oamenii se plâng că aerul a devenit irespirabil
- STUDIU: Gătitul la aragaz pe gaz scurtează viața cu 2 ani. "Amploarea problemei este mai gravă decât am crezut"
- De ce dezactivează unii şoferi sistemul "Start / Stop" la maşini
- Motivul pentru care Marea Neagră a devenit roşie în unele zone. Cum se explică fenomenul
Locuitorii care tăiesc în cartierul de lângă termocentrală reclamă faptul că astfel de episoade se întâmplă foarte des în ultimii ani, în special în perioada de secetă, dar şi în sezonul rece, când începe furnizarea agentului termic.
"De fiecare dată când, în funcţionarea instalaţiilor a CET-ului, se produce o avarie, un incident, trebuie să-l anunţe insituţiilor prin care este reglementat. În speţă: Agenţia de Protecţie a Mediului şi Garda de Mediu", a spus Gheorghe Călinoiu, Director al Gărzii de Mediu Dolj.
"Am efectuat controale acolo. Poluarea este clară, există!", a spus Ștefan Popescu, doctor și Purtător de cuvânt DSP Dolj.
Probleme grave de sănătate cauzate de poluarea cu particule
Medicii spun că inhalarea particulelor poate duce la bronşite, boli pulmonare cronice, astm bronşic şi chiar cancer pulmonar.
"Tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer. Din păcate, nu a supravieţuit după o intervenţie chirurgicală. Organismul lui a fost destul afectat în urma acestei poluări, pentru că el a fost cel mai expus poluării. De ce spun asta? Pentru că el zilnic mătura curtea, o spăla cu furtunul", a spus o femeie.
"În amândoi ochi am avut cenuşă. În amândoi am avut. N-am putut, m-am dus la farmacie, am luat picături, n-a fost chip până nu m-am dus să mi le scoată din ochi. Puncte negre! Mi le-a şi arătat doctora. Puncte de cărbune micuţe, negre", a spus o localnică.
Garda de Mediu Dolj a amendat CET 2 cu 50.000 lei. Esre a treia sancţiune în acest an.