Otrăvite cu pesticid de tată, drept răzbunare că soția l-a părăsit. Românul din Spania și-a dat foc imediat după ce și-a ucis fetițele de 2 și 4 ani
Un ucigas român a provocat groază şi revoltă in Spania. Şi-a omorât în chinuri fiicele, de doi si patru ani, după care şi-a luat viaţa. În timpul anchetei, anchetatorii au descoperit că autorul dublei crime era un individ extrem de violent şi gelos. Iar motivul i-a şocat chiar şi pe ei.
De Cristi Popovici la 19.03.2024, 21:07Pentru Cristian, individul de 35 de ani, orgoliul a fost mai important decât viaţa lui şi a propriilor fiice.
Cristi Popovici, reporter Observator: Bărbatul şi-a ucis cu sânge rece cele două fetiţe în vârstă de 2 şi 4 ani. Micuțele nu au avut nicio şansă. Au murit otrăvite cu pesticid. Apoi, tatăl lor și-a pus capăt zilelor, dându-și foc. În urma anchetei, se pare că individul a vrut să se răzbune pe soţia care l-a părăsit.
După ce și-a otrăvit fetițele, bărbatul de 35 de ani și-a dat foc
Soţia îl părăsise tocmai pentru că era violent. Se temea pentru ea şi fetiţele ei. După divorţ, obţinuse ordin de restricţie. Fostul soţ a aşteptat să vină weekendul în care avea grijă de copiii şi şi-a pus planul sinistru în aplicare.
- Dezastru pe o șosea din Spania. 6 oameni morți, după ce un camion a spulberat un baraj făcut de poliție
- Metoda complexă prin care mai mulţi români au furat 2,5 milioane de euro din peste 630 de conturi bancare din Spania
- Valencia, distrusă de 4 incendii de vegetaţie. Zeci de pompieri, trimişi să se lupte cu flăcările
Costel, prieten de familie: Judecătorii i-au permis să îşi vadă fetele, dar pentru că era un tip violent, o persoană cu probleme, nu cred că trebuia să fie lăsat singur cu ele.
Francisco Javier Sanchez: Suntem o comunitate mică, o cunoşteam, s-a integrat de la început, aici toţi ne cunoaştem. Era liniştită, mergea la muncă şi avea grijă de copiii ei.
Tragedia a fost descoperită chiar de mama copilelor. Îngrijorată că fostul soţ nu răspunde la telefon, s-a dus acasă la el şi a găsit cele trei cadavre. Mama celui care şi-a omorât proprii copii încearcă disperată să găsească explicaţii.
Tragedia a şocat localitatea Abla din Almería. Primarul a decretat trei zile de doliu, iar oamenii au ieşit în stradă cu pancarte pe care au scris: Copiii nu se ating.