Panică într-un bloc din Piatra Neamţ după ce un bloc a luat foc. 25 de oameni, evacuaţi: "Dacă dormeam? Nu ardeam ca şoarecii acolo?"
Panică, seara trecută, într-un bloc de garsoniere din Piatra Neamţ. 25 de oameni au fost evacuaţi după ce o garsonieră a fost cuprinsă de flăcări uriaşe. Proprietarul a fost găsit înconştient printre flăcări şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din oraş. Totul ar fi pornit de la un scurtcircuit.
De Redactia Observator la 23.02.2022, 08:19Alarma a fost dată în jurul orei 20:00. Speriaţi de fumul gros degajat pe casa scării, vecinii au sunat la 112. "S-a întâmplat devreme că dacă noi dormeam, ce făceam? Nu ardeam ca şoarecii acolo?", spune speriată o femeie. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit. Cei mai multi dintre locatari s-au autoevacuat de frica unei explozii, întrucât în bloc existau mai multe butelii de gaz. În încercarea de a salva cât mai multe bunuri din garsonieră, proprietarul a rămas în locuinţă până a fost sufocat de fumul înecăcios. A fost găsit de pompieri la pământ, în stare de inconştienţă.
"În interiorul garsonierei se afla un bărbat. Acesta a fost evacuat de către pompieri în stare de inconştienţă şi transportat de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean la Unitatea de Primiri urgenţe a spitalului din Piatra Neamţ", a declarat Irina Popa - ISU Neamţ. Doi minori au suferit atacuri de panică şi au primit îngrijiri în faţa blocului. Pompierii au reuşit să stingă flăcările rapid, înainte ca acestea să se extindă şi la alte locuinţe. În acelaşi timp, pompierii nemţeni au intervenit pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit în satul Cut, din comuna Dumbrava Roşie, unde 4 imobile au fost mistuite de flăcări uriaşe. O femeie a suferit un atac de panică şi a fost preluată de un echipaj medical. A fost deschisă o anchetă şi urmează să se stabilească de la ce a pornit incendiul.