Momente de panică pentru călătorii trenului deraiat în Caraş Severin. Imagini de la locul accidentului
Momente de panică pentru 40 de oameni care circulau cu un tren de călători de la Reşiţa spre Timişoara. Garnitura a fost aruncată de pe şine.
De Redactia Observator la 10.04.2018, 14:07- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Momente de panică pentru 40 de oameni care circulau cu un tren de călători de la Reşiţa spre Timişoara. Garnitura a fost aruncată de pe şine. Din fericire, nu au fost victime. Trenul a deraiat din cauza unei alunecări de teren.
Totul s-a întâmplat de dimineaţă, foarte devreme, în jurul orei 4, pe secţia de circulaţie Reşiţa Nord - Vasiova, la km 52. Trenul privat Regio Călători a fost surprins de prăvălirea unui mal de pământ de pe versant. Pietre, bolovani, şi copaci au ajuns pe calea ferată, chiar înaintea unui tunel feroviar după ce trenul ieşise din staţia Coltan.
Garnitura formată dintr-un motor şi un vagon a fost aruncată de pe șine. Aproximativ 40 de călători se aflau în tren. Nimeni nu a fost rănit, iar oamenii au coborât și au ieșit la şosea, pe drumul spre Reşita. Fiecare s-a descurcat cum a putut şi a plecat spre Timisoara sau spre Reşita cu ce a găsit. Pe această linie, circulaţia a fost închisă, iar administratorii privaţi intervin, dar lucrurile merg greu deoarece între versant şi râul Bârzava spaţiul este foarte îngust.