Parcare cu obstacole în Bucureşti, între un stâlp şi un copac (Video)
Bucureştiul suferă de o lipsă acută de parcări. Aşa că edilii încearcă să exploateze orice loc liber pe care îl găsesc, ca să le permită şoferilor să-şi lase maşinile în siguranţă.
De Redactia Observator la 25.04.2019, 17:31Bucureştiul suferă de o lipsă acută de parcări. Aşa că edilii încearcă să exploateze orice loc liber pe care îl găsesc, ca să le permită şoferilor să-şi lase maşinile în siguranţă. Câteodată, însă, din cauza unui exces de de zel, apar parcări lipsite de logică. Practic conducătorii auto trebuie să dea dovadă de veleităţi nebănuite ca să îşi poată parca maşinile acolo.
O parcare recent amenajată, în sectorul 3 al Capitalei, pe Bulevardul Theodor Pallady. Sunt câteva zeci de locuri disponibile, doar că nu toate sunt la fel. La numărul 48 sunt două elemente în plus: un copac şi un stâlp!
Însă maşina se poate parca între stâlp şi copac. Doar să fii atent, să faci zeci de manevre şi - cel mai important - să te ghideze cineva.
Până şi trecătorii au fost miraţi să constate că pe locul cu numărul 48, norocosul care a reuşit să parcheze perfect a fost un stâlp. Deşi locul de parcare a fost trasat, reprezentanţii Primariei Sectorului 3 susţin că acesta nu a fost atribuit pentru moment. Iar în momentul în care va fi închiriat, stâlpul va dispărea.