Galerie foto Tragedie pe o şosea din Dolj, după ce un şofer s-a înfipt cu maşina într-un stâlp, apoi s-a răsturnat. Bărbatul a murit pe loc
Accident cumplit în comuna Bucovăț, din judeţul Dolj. Un bărbat de 43 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce ar fi pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi s-a înfipt într-un stâlp de electricitate. După impact, autovehiculul s-a răsturnat într-o curte. Un tânăr de 18 ani a fost şi el rănit în accident.
Incidentul tragic a avut loc duminică după-amiază, pe DJ 552 E. Impactul a fost devastator, şoferul pierzându-și viața la fața locului, conform IPJ Dolj.
Un alt tânăr, pasager în autoturism, a fost rănit
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un bărbat de 43 de ani, din comuna Bucovăț, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 552 E, din comuna Bucovăț, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, lovind un stâlp de susținere a cablurilor electrice, ulterior răsturnându-se cu autoturismul în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, din nefericire, bărbatul de 43 de ani a decedat. Totodată, un tânăr, de 18 ani, din comuna Bucovăț, pasager în autoturism a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰