Patru bărbaţi din Constanţa au crezut că au dat lovitura, după ce au câştigat la pariuri
De la extaz la agonie. Patru bărbaţi din Constanţa au crezut că au dat lovitura vieţii lor în momentul în care biletele jucate de ei la o casă de pariuri sportive au fost desemnate câştigătoare. În mod normal, fiecare ar fi trebuit să fie mai bogat cu 23.000 de lei.
De Redactia Observator la 01.11.2018, 17:24De la extaz la agonie. Patru bărbaţi din Constanţa au crezut că au dat lovitura vieţii lor în momentul în care biletele jucate de ei la o casă de pariuri sportive au fost desemnate câştigătoare. În mod normal, fiecare ar fi trebuit să fie mai bogat cu 23.000 de lei. Doar că bucuria lor s-a transformat în dezamăgire şi revoltă. Când au mers să îşi ridice banii, oamenii au aflat că, de fapt, totul s-a întâmplat din cauza unei erori de server. Bărbaţii sunt acum hotărâţi să meargă în instanţă să îşi facă dreptate.
Bilete peste bilete jucate şi înşirate pe masă, toate cu o singură speranţă: că într-o bună zi se va arăta şi câştigul. Traian Tudor este un împătimit al jocurilor de noroc. De această dată, a mizat pe o variantă de tip loto, care se joacă simultan în mai multe ţări. Şi a mai convins trei bărbaţi să i se alăture.
Traian Tudor: În Italia pe site ul lor sunt alte nunere şi a fost problema lor de sistem, nu problema noastră, ca eu nu am televizorul acasă, moniorul să mă uit sa văd numerele care îmi ies. Am fotografiat tot monitorul, biletul!
Octavian: Am nimerit şase numere din 80, care se pot dovedi ca sunt pe ecran pozate. Eu vreau sa știu cum este posibil aşa ceva şi dacă se fac astfel de lucruri eu m am lamurit cum sta treaba cu pariurile sportive. Lumea este fraierită dacă se întâmplă aşa ceva.
Încurcătura a pornit, de fapt, de la o eroare de server, la sistemul agenţiei. Aşa se face că acum câştigul nu există şi în realitate. Bărbaţii vor să facă orice le stă în putinţă ca să intre în posesia banilor. Deja au făcut reclamaţii la Protecţia Consumatorului.
Octavian: Joc și am băgat o sumă destul de mare până acum. Probabil îmi luam și nu doar o mașina. Pentru mine este un sentiment pe care nu pot sa mi l exprim.
Nu ar fi pentru prima dată când oamenii care joacă la această agenţie s-ar confrunta cu probleme în momentul în care vine vorba despre ridicarea banilor câştigaţi.
Horia Constantinecsu, comisar sef CJPC Cta: Va trebui să facem o analiza temeinică. ca nu ne confruntam prea des cu astfel de reclamaţii. Vom depunde diligente sa aflam si s atratam cu seriozitate. Ademenirea oricarui consumator de a face ceva cade sub incidenta unor acte normative sub care noi ne desfasuram activitatea.
Bărbaţii sunt hotărâţi să nu se oprească aici. Vor să dea în judecată Agenţia şi speră să intre, într-un final, în posesia câştigului.