Antena LIVE

Curs valutar

Trei români au murit pe o șosea din Bulgaria. Autocarul în care se aflau a lovit o mașină parcată pe marginea drumului. Alte nouă persoane au fost rănite

Accident grav cu un autocar plin de români pe șoseaua Veliko Târnovo-Ruse din Bulgaria. Trei români şi un cetăţean străin au murit și alţii sunt în stare gravă. Se pare că şoferul autocarului a adormit la volan. Tragedia s-a întâmplat azi noapte, când oamenii se întorceau de la Istanbul spre Bucureşti. Din informaţiile de până acum, autocarul a ieşit de pe şosea, a intrat în plin într-o maşină parcată pe marginea drumului şi s-a oprit abia după ce s-a izbit de un pom. 

De la 06.08.2022, 13:10
WhatsApp
Patru români au murit pe o șosea din Bulgaria. Autocarul în care se aflau a lovit o mașină care staționa pe banda de urgență nova.bg

UPDATE 13:00 Ministerul Afacerilor Externe transmite că trei români şi un cetăţean străin au murit în accidentul din Bulgaria. Iniţial, bilanţul indica patru români morţi.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Sofia a fost notificată pe telefonul de urgență de către un cetățean român cu privire la un accident rutier grav produs în data de 6 august 2022, în zona Veliko Tarnovo, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 26 pasageri (cetățeni români și cetățeni străini).

În acest context, reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile bulgare pentru informații oficiale suplimentare cu privire la identitatea, cetățenia și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului.

Potrivit informațiilor obţinute de reprezentanții ambasadei până în prezent, în urma acestui accident patru persoane, între care trei cetățeni români, au decedat și nouă au fost rănite. Persoanele rănite au fost transportate la o unitate medicalã din zonă. Ancheta autorităților bulgare cu privire la acest accident este în desfășurare.

Pe acelaşi subiect

O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice de la Sofia s-a deplasat la locul accidentului și la spitalul din Veliko Tarnovo  pentru a acorda asistență consulară. Autoritățile competente bulgare au informat, de asemenea, că procesul de identificare a tuturor victimelor este încă în desfășurare.

UPDATE 12:30 Cinci români răniţi într-un accident în Bulgaria vor fi transportaţi, sâmbătă, cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din Capitală, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

"Pentru cei cinci pacienţi care sunt la spitalul din Veliko Târnovo am trimis o echipă de evaluare, care a sosit la 10,50", a spus Arafat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24. Echipa s-a deplasat cu elicopterul, va prelua un pacient şi se va întoarce pentru a transporta un al doilea rănit, tot la Spitalul Floreasca.

De asemenea, potrivit şefului DSU, încă trei elicoptere din Craiova, Galaţi şi Constanţa vor prelua câte un rănit român, pentru a-l aduce pentru tratament sau continuarea evaluării medicale. "Toţi vor veni la Spitalul Floreasca, care a fost înştiinţat şi este pregătit să îi primească", a subliniat Arafat.

Ştirea iniţială

Autocarul se îndrepta spre România, venind de la Istanbul, scrie presa de la Sofia. Vehiculul s-a ciocnit cu un automobil înregistrat în Olanda, parcat pe marginea drumului. Pasagerii şi şoferul acestuia tocmai ieşiseră din maşină şi au supravieţuit.

Potrivit DSU, accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 01:30, între satul Kutsina şi Polikraishte (Regiunea Veliko Tarnovo). Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma accidentului, 4 români au fost declarați decedați.

„La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București - Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români. De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români”, transmite DSU.

La acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară.

Potrivit presei bulgare, autocarul a ratat virajul în apropiere de satul Kutsina și a lovit o mașină înmatriculată în Veliko Târnovo, oprită la unul dintre turnicheți. Novinite.com relatează că autocarul s-a lovit apoi de partea dreaptă și de un copac de pe marginea drumului. Trei dintre pasageri au murit pe loc.

Ce spune DSU despre accidentul din Bulgaria

În această dimineață, în jurul orei 01:30, un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români, a fost implicat intr-un accident rutier în Bulgaria. Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte (Regiunea Veliko Tarnovo).

Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma tragicului eveniment, 4 români au fost declarați decedați.

La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români.

De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români. La acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident autocar victime accident
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024