Percheziţii la traficanţi de medicamente. Suspecţii vindeau pastile luate fără reţetă pe Internet (Video)
Percheziţii de amploare ale procurorilor DIICOT. Aceştia au descins în judeţele Cluj, Neamţ şi Bistriţa Năsăud, la nu mai puţin de 47 de adrese ale membrilor.
De Redactia Observator la 25.01.2018, 17:27- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Percheziţii de amploare ale procurorilor DIICOT. Aceştia au descins în judeţele Cluj, Neamţ şi Bistriţa Năsăud, la nu mai puţin de 47 de adrese ale membrilor unei grupări infracţionale. Aceştia sunt supectaţi că ar fi cumpărat din farmacii, cu ajutorul unor angajaţi, medicamente care se dau doar pe baza reţetelor, apoi le vindeau pe internet.
Mai mult decât atât, în momentul în care găseau clienţi, simulau efectuarea unor controale medicale, întărindu-le convingerea că au fost consultaţi de către un medic real. De altfel, victimele erau nevoite să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat.